Jamesetta Hawkins - ETTA JAMES - [n. 25 Ianuarie 1938 - d. 20 Ianuarie 2012]- 83 ani de la naștere.

                                                                         ETTA JAMES 

                                                 [n. 25 Ianuarie 1938 - d. 20 Ianuarie 2012]

                                                                              

                Jamesetta Hawkins s-a născut pe 25 ianuarie 1938 în Los Angeles, California, mama ei, Dorothy Hawkins, având doar 14 ani la vremea aceea. Tatăl ei nu a fost identificat niciodată. James credea că era jucătorul de biliard Rudolf "Minnesota Fats" Wanderone pe care l-a întâlnit trecător în 1987. Din cauza absențelor frecvente ale mamei sale din apartamentul din cartierul Watts, James a locuit cu o serie de părinți adoptivi, cei mai importanți fiind ”Sarge” și ”Mama Lu”. James se referă la mama sa ca fiind ”Doamna Misterioasă”. 

            James a primit inițierea vocală la vârsta de cinci ani de la James Earl Hines, director muzical al corului Echoes of Eden al Bisericii Baptiste Sf. Paul din Los Angeles.

             La vârsta de 14 ani, a intrat într-o trupă în San Francisco. Muzicianul Johnny Otis  a remarca formația  într- un club de noapte și și a încercat să convingă formația să înregistreze o replică a cântecului ”Work with Me, Annie” al lui Hank Ballard.

          Otis a luat grupul sub aripa sa, ajutându-le să semneze un contract cu Modern Records și le-a schimbat titulatura din The Creolettes în The Peaches. Totodată, a schimbat numele de scenă al Jamesettei în Etta James.

                                                                                

            În 1960, Etta se despărtea de formația unde cântase din cauza unor divergențe între membrii acesteia.  

            Primul ei hit individual a fost "All I Could Do Was Cry", piesă care a atins locul al doilea în clasamentele R&B. 

                                                                                

             Albumul ei de debut, At Last!, a fost lansat la sfârșitul anului 1960 și a fost vestit pentru varietatea opțiunilor muzicale de la standard de jazz, ritmuri de blues până la doo-wop și R&B.

             La începutul lui 1961, James a lansat piesa care urma să devină cântecul ei de referință, „At Last”, care a atins poziția a doua în clasamentul R&B și locul 47 în Billboard Hot 100.

                                                                             

             După doi ani cu reușite minore, cariera lui James începe să sufere după 1965. După o perioadă de izolare, James revine la înregistrări în 1967 și reapare cu mai multe piese R&B îndrăznețe datorită legendarului studio de înregistrări Fame din Muscle Shoals, Alabama. Aici lansează hitul ei de revenire „Tell Mama”, scris împreună cu Clarence Carter și care a ajuns pe locul al zecelea în clasamentele R&B.

                                                                                

      Cariera solo i-a adus  6  premii Grammy, și  17 premii Blue Music. A intrat în Rock And Roll Hall of Fame în 1993, în Blues Hall of Fame în 2001 și în Grammy Hall of Fame în 1999 și în 2008.

                                                                                 

 

      Legendarul producător Jerry Wexler a numit-o pe Etta James ‘cel mai mare dintre toți artiștii blues-ului modern’.

    Cântăreaţa, care ar fi trebuit să împlinească 74 de ani pe 25 ianuarie, a murit la un spital din Riverside, California, înconjurată de familie, din cauza complicațiilor provocate de leucemia de care suferea.

                                                                              

Sursa; wikipedia;m.facebook.com;wallpaperacces.com;theguardian.com; youtube

Material cules si prezentat de Valentin Mateiu-Schiopu-Sectia Multimedia BJV

Mihai Eminescu și muzica- [N. 15 Ianuarie 1850 - D. 15 Iunie 1889]- 171 ani de la naștere- Eminescu si muzica

                                                                   MIHAI EMINESCU

                                                    N. 15 Ianuarie 1850 - D. 15 Iunie 1889

                                                                               

           Mihai Eminescu și-a descris singur capacitățile sale muzicale într-o scrisoare către V. Micle „ Muzica întotdeauna mă predispune spre o visare creatoare. Dar compozițiile lui Chopin m-au transformat cu desăvârșire. Credeam la un moment dat că plutesc în sferele divine ale nemuririi dumnezeiești.

                                                                     

       Era beția inteligenței care subjuga sufletul, îndemnându-l să armonizeze întreaga mea ființă. Numai pianul tău, minunata perlare a degetelor albe, dădeau această realizare. Clarul de lună în noaptea aceea sfântă îmi producea satisfacții pe care nu le-am avut niciodată în blestemata mea viață. 

     Regret amarnic că n-am învățat muzica, căci din copilărie mama care avea un glas fermecător, întrecându-se cu tata care cânta ca un adevărat artist din flaut, descoperise în mine o ureche remarcabilă de muzician. Ascultând Nocturnele, m-am convins că Chopin ar fi scris poezii tot atât de geniale ca aceste compoziții. Nu poți fi mare compozitor, dacă nu posezi amândouă însușirile.” Nu ar fi putut nici El să scrie așa poezie, dacă nu cunoștea muzica universului.

          Eminescu stăpânea tehnica muzicală, dispunând de însușiri naturale surprinzătoare în arta sunetelor (auz absolut, memorie muzicală excepțională).                                                                        

       Contemporanii au afirmat că Eminescu totuși nu a încercat să-și publice culegerile de folclor, preferând să topească în propria sa creațiune literară, comoara populară notată cu migală, perseverență și har.Eminescu a fost un necunoscut muzician profesionist şi un pasionat folclor-ist și critic muzical, dar mai ales, un interpret autentic al artei populare, avea un repertoriu pe care îl stima și cânta când avea dorință, posibilitățile de înregistrare a vocii au apărut doar la câțiva ani. După spusele contemporanilor, dacă existau mai devreme, am fi avut vocea celebră a poetului. Pornind de la „poezia muzicii” din sufletul lui Eminescu, vom regăsi mai ușor „muzica poeziei” sale, cu lirismul cântecului de dor și dramatismul baladei, cu ritmul jocului popular și culoarea instrumentului tradițional.

    
        Eminescu manifestă o mare admirație față de muzica clasică şi mărturie e referirea la piesa „La danse macabre” în „Visul unei nopți de iarnă”, ca dovadă a cunoașterii lui Saint-Saens, la „Norma” și la „Somnambula” de Belini punând preferințele sale în seama eroului din romanul „Geniu pustiu”, alături de Pablo de Sarasate și pentru Palestrina în „Sărmanul Dionis”.

 
        Singurele compoziții cunoscute din timpul vieții poetului sunt două romanțe semnate de Iancu Filip(De ce nu-mi vii? și Pe lângă plopii fără soț...), ambele scrise în 1887, când Eminescu se afla în vizită la sora sa, în Botoșani. După moartea poetului, un număr apreciabil de autori, mulți dintre ei uitați, au scris mici piese – serenade, romanțe, valsuri – pentru voce cu acompaniament de pian sau cor. Din perspectiva actuală, registrul stilistic în care se încadrează aceste piese este cel al muzicii ușoare – servesc drept argumente formele pieselor, instrumentația minimală, lipsa de notorietate a celor mai mulți compozitori sau incapabilitatea celor cunoscuți de a-și impune compozițiile din genuri mai largi (orchestral, vocal-simfonic, operă). Reprezentativ pentru această ultimă variantă, dar și unul dintre cei mai apreciați astfel de autori rămâne Guilelem Sorban, cunoscut și astăzi pentru valsurile Mai am un singur dor, Pe lângă plopii fără soț.

 

Mai jos puteți vedea reproduceri din publicații muzicale (partituri) și coperțile unor înregistrări pe versurile lui Eminescu, așezate laolaltă într-o ordine aproximativ cronologică.

Filip Iancu- De ce nu'mi vii?                        

    Filip Iancu- Pe lângă plopii fără soț...          

                                                                                

N. Dorința

                                                                               

George Popescu-Somnoroase păsărele

                                                                                

Moartea lui Eminescu s-a produs pe data de 15 Iunie 1889.

    Corpul poetului a fost expus publicului în biserica Sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, împodobit cu cetină de brad. Un cor dirijat de muzicianul C. Bărcănescu a interpretat litania „Mai am un singur dor". După slujba ortodoxă și discursul lui Grigore Ventura, carul funebru, la care fuseseră înhămați doar doi cai, s-a îndreptat spre Universitate, unde Dimitrie Laurian rostește al doilea discurs funebru. Apoi cortegiul, la care se adaugă diverși trecători o pornește pe Calea Victoriei, Calea Rahovei și se îndreaptă spre cimitirul Șerban Vodă, denumit azi Bellu.

 

 

                                                                      

        

Sursa: wikipedia; usarb.md; Youtube[ Alex Calancea Production]

Material cules si prezentat de Valentin Mateiu-Schiopu-Sectia Multimedia BJV