Amza Pellea, a fost un actor român de film, radio, teatru, televiziune
și voce. Printre alte roluri memorabile, Amza Pellea fost creatorul și
interpretul personajului Nea Mărin,
care i-a relevat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie.
Totodată, a interpretat unele figuri celebre din istoria României,
precum Decebal sau Mihai Viteazul.
S-a născut la Băilești
într-o familie cu cinci copii, tatăl său s-a numit tot Amza Pellea și a
fost directorul cooperativei "Munca Noastră" din Băilești în anul 1933.
A
absolvit cursurile Colegiului Național Carol I din Craiova. Un
reprezentant al Promoției de aur a teatrului
românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul
Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din
București.
Amza
Pellea a fost unul dintre cei mai importanți
actori români, distingându-se atât în teatru cât și în film. A fost
interpretul lui Nea Marin, binecunoscutul
personaj de sorginte populară care i-a relevat atât de bine
disponibilitățile pentru comedie.
Cu o vocație cinematografică deosebită, el nu este un simplu interpret,
ci un creator de personaje, fie dând viață, credibilitate, forță,
individualitate, unor eroi de excepție în situații de excepție, fie
compunându-și un alter ego, întruchipare a olteanului parșiv, isteț,
ironic, inventiv, dinamic și plin de farmec.
A fost căsătorit timp de 25 de ani din 1958 până la moartea sa în
1983 cu Domnica Mihaela din familia Policrat din Craiova.
Este tatăl actriței Oana Pellea. A decedat în data de 12 decembrie 1983 la București la vârsta de doar 52
de ani. Este înmormântat la cimitirul Bellu.
Gheorghe
Zamfir, este un naist virtuoz și compozitor român. Exprimându-se
artistic printr-un instrument aproape uitat (naiul, numit și fluierul
lui Pan),
reușește să cucerească aplauzele întregii planete. Modifică forma,
construcția și tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de
interpretare.
Introduce naiul în toate stilurile și genurile muzicale,
revoluționând sunetul la scară universală și aducând naiul în atenția
publicului modern.
Pe lângă prestigioasa carieră
de muzician, se manifestă ca artist și în domeniul literar și al
artelor plastice, publicând versuri, eseuri și o carte autobiografică și
expunând picturi proprii în țară și în străinătate.
După o carieră muzicală de succes, în
1982, în plin comunism, dedică un concert lui Dumnezeu. Cade în
dizgrația cuplului Ceaușescu. Este nevoit să plece în exil.
„Urlând de durere, cu inima sfâșiată în
bucăți, am luat drumul exilului, în luna martie 1982, cu două valize și
cu naiurile la spinare. Pașaportul mi l-a băgat în buzunar fostul
ministru de Externe, Ștefan Andrei, care mi-a spus: "Pleci și nu te mai
întorci. Altfel, Ceaușescu te omoară!". Exilul a fost absolut teribil
pentru mine. Dacă nu plecam din țară eram arestat, condamnat și poate
pierdut fizic.”
Cariera sa continuă și în exil, bucurându-se de succes mondial. Primește
numeroase premii și distincții. În 1986, în Canada, din relația cu
Susan Nichols, i se naște unicul fiu, Emmanuel Teodor Zamfir,
actualmente baterist într-o formație rock din Montreal.
În anul 1994 s-a căsătorit cu Marie Noelle, de care a divorțat în
2010. În anul 2015 s-a recăsătorit cu Nicoleta Beca, solistă de muzică
populară.
Manifestă înclinații muzicale din copilărie, când este atras de muzica
lăutarilor, una din dorințele sale cele mai arzătoare fiind să cânte la
acordeon cu taraful de țigani.
În 1961, după bacalaureat, se înscrie la Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu din
București, pe care îl absolvă cu o dublă specializare, în Pedagogie
(1966) și în Dirijorat pentru cor și orchestră (1968). Pe 24 martie 2005
își susține doctoratul, obținând calificativul summa cum laude pentru teza intitulată Naiul - geneză, evoluție și semnificație, coordonată de profesorul universitar Gheorghe Oprea.
În 1970 înființează propriul său Taraf concertistic, cu care susține, în 1971, 45 de reprezentații la teatrul de la Gaîté – Montparnasse din Paris,
folosind pentru prima oară cele patru naiuri (soprano, alto, tenor și
bas) create de el însuși în 1968. Reprezentațiile se bucură de un succes
fulminant. Va concerta apoi peste tot în lume, elogiile fiind
unanime,din Europa, America de Sud, Canada și SUA, până
în Australia, Japonia și Africa de Sud. Este invitat să susțină
concerte, în diferite ocazii, de nenumărați șefi de state și
personalități, printre care împărăteasa Japoniei,
președintele Columbiei și Papa Ioan Paul al II-lea.
În 1982 compune prima Rapsodie și primul Concert pentru nai și orchestră, pe care le înregistrează pentru Phillips cu Filarmonica din Monte Carlo, sub bagheta lui Lawrence Foster.
În decursul unei cariere muzicale care
depășește 50 de ani, Gheorghe Zamfir creează peste 300 de lucrări în
stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental și simfonic.
Repertoriul său cuprinde compozitori de la perioada barocă și clasică
precum Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Sebastian Bach, Arcangelo
Corelli,Antonio Vivaldi, până la contemporani ca John Lennon, Paul
McCartney, Billy Joelsau Elton John. Gheorghe Zamfir este
câștigătorul a 120 de discuri de aur și platină, are peste 190 de
discuri înregistrate, și are peste 120 de milioane de albume vândute.
Este singurul artist european care a câștigat două discuri de aur în SUA
și singurul artist român care a câștigat un disc de aur în Ungaria.
Artist polivalent, Gheorghe Zamfir manifestă preocupări artistice și în afara sferei muzicale, care l-a consacrat.
„Am fost atras în curse politice
de oameni care s-au folosit de mitul și de numele meu. M-au terfelit,
după care m-au părăsit și m-au uitat. Sunt foarte trist și dezamăgit de
tot ceea ce mi s-a întâmplat.”
Ulterior, retras din politică, precizează:
„Am uitat de politică. Mi-au rămas muzica, naiul, studenții. Am multe de spus în compoziție și în dirijorat.”
Agnetha
Åse Fältskog este o cântăreață suedeză. Ea a atins prima dată succesul
în Suedia după lansarea primului ei album, Agnetha Fältskog, în 1968, și
a avut recunoaștere internațională ca membru al grupului pop ABBA
care a vândut până astăzi peste 400 milioane albume în toată lumea,
ocupând astfel locul 4 în lume din punct de vedere al albumelor vândute
în toate timpurile și locul al doilea în lume în privința albumelor
vândute de grupuri muzicale.
Agnetha
Fältskog și-a scris primul cântec la vârsta de 6 ani, intitulat "Två
små troll" ("Doi troli micuți"). În 1958, ea a început să ia lecții de
pian, și de asemenea să cânte într-un cor local al bisericii. La
începutul anilor 1960, ea a format un trio numit The Cambers, cu
prietenele ei Lena Johansson și Elisabeth Strub.
Avea 16 ani când a început să cânte într-o trupă de dans condusă de
Bernt Enghardt. O piesă pe care a scris-o pentru trupă și intitulată ''I
Was So In Love'' (''Jag var sa kär'') a devenit primul ei single.
Această piesă de debut din 1967 a devenit numărul 1 în topurile suedeze.
În anii următori a scos mai multe single-uri, albume și chiar o serie
de înregistrări în limba germană lansate în Germania de Vest.
Fältskog l-a întâlnit pentru prima dată pe Bjorn Ulvaeus, membru al grupului Hootennanny Singers, în anul 1968.
Relația ei cu Ulvaeus, și prietenia cu Anni-Frid Lvngstad și Benny
Andersson, alături de care Ulvaeus compusese deja melodii, au dus în
cele din urmă la formarea grupului ABBA. Fältskog și Ulvaeus s-au
căsătorit în data de 6 iulie 1971, în satul Verum, cu Andersson cântând
la orgă în timpul ceremoniei.
1976 este anul în care ABBA a fost
declarată una din cele mai populare formații din lume. Cel de-al 4-lea
album al formației, Arrival, este finalizat la sfârșitul anului 1976, și
cuprinde hiturile Fernando, Dancing Queen, Money, money, money, Knowing
me, knowing you. În 1977, ABBA efectuează un mare turneu mondial și doi
ani mai târziu cântă în Statele Unite. Discurile single și albumele se
succed într-o cursă amețitoare, în aprilie 1977, Dancing Queen devine
numărul 1 în Marea Britanie.
Succesul financiar al grupului aduce economiei suedeze venituri mai mari decât cele ale concernului Volvo.
Succesele enorme au fostși cauza destrămării grupului. După mulți ani de
conviețuire, Benny și Frida se căsătoresc în 1978, pentru a divorța în
februarie 1981, trei ani mai târziu. Celălalt cuplu, Björn și Agnetha,
căsătoriți în 1972, divorțează în 1979. Unul dintre motive a fost
ambiția unei cariere solo a fetelor.
Deși
nu s-a făcut nici un anunț oficial, ABBA s-a destrămat spre sfârșitul
anului 1982. Tot atunci, Fältskog interpreta în duet cu cântărețul
suedez Tomas Ledin (fost și backing vocalist pentru ABBA), America de
sud.
Cântecul a avut și o variantă în spaniolă intitulată "Ya Nunca Más".
ABBA a rămas un nume legendar al muzicii pop mondiale, înscris pe mai
mult de 400 de milioane de discuri. Splendoarea melodică, perfecțiunea
orchestrațiilor și carisma celor patru au fost componentele dominante
ale rețetei uriașului succes. În 2001 albumul The Definitive Collection a
dominat din nou clasamentele lumii, iar cover-urile realizate de
Erasure, Roxette, U2 sau Madonna reformulează mesajul celui mai popular
grup suedez al anilor ’70, al cărui repertoriu se reeditează continuu.
Robert
William Gary Moore s-a născut la Belfast pe 4 aprilie 1952 din
promotorul Bobby Moore și soția sa Winnie, care au avut alți patru
copii. Moore a spus că familia sa și, în special, tatăl său, care a fost
organizator de concerte în Belfast, l-au încurajat încă de la o vârstă
fragedă să-și urmărească pasiunea pentru muzică, atât de mult încât la
vârsta de 14 ani a primit prima sa chitară profesională ca un cadou.un
acustic pentru a juca cu mâna dreaptă, chiar dacă Gary a fost
întotdeauna stângaci.
Dedicarea
pentru instrument a fost imediată și Moore s-a îndrăgostit imediat de
rock and roll , ascultând muzica Beatles , Albert King și Elvis Presley.
Mai
târziu, după ce a ascultat Bluesbreackers lui Jimmy Hendrix și John
Mayal, stilul său a început acea evoluție care l-ar conduce apoi către
sunetul blues rock , atât de dominant în cariera sa. O altă influență
majoră a acelor ani a fost chitaristul lui Fleetwood Mac și Peter Green
, care a fost mentorul lui Moore când s-a mutat la Dublin în 1968 .
Gary își va dedica apoi albumul din 1995 lui Green, începând cu Blues for Greeny
, realizându-l cu compoziții de Green, jucate pe Les Paul Standard din
1959 pe care Green l-a vândut lui Moore pentru doar 100 de lire sterline
după ce a părăsit Fleetwood Mac. Moore a revândut chitara în 2006 la
prețul despre care se spune ca ar fi fost 1 300000 de dolari . (chitara este deținută în prezent de Kirk Hammertt , chitaristul Mettalica.
Moore a fost considerat un artist foarte expresiv, cu mari abilități compoziționale și tehnice.
Într-un
interviu din 1987, Moore a declarat că el credea că Jeff Beck[ Rolling
Stone] chitaristul de care fusese cel mai inspirat în carieră.
Producția
sa muzicală variază de la rockul progresiv și experimental (cu vene de
jazz ) al primului său grup,Colosseum 2 lahard/ blues rock de la Skid
Row , la heavy metal , care îi caracterizează muzica în anii optzeci ,
ajungând chiar la faze pop metal cu albumele Fugiți pentru Cover (1985)
și Wild Frontier (1987), apoi reveniți la Hard blues, la care s-a reconectat la începutul anilor nouzeci cu celebrul album Still got the Blues , care conține hitul cu același nume.
Cu toate acestea, Gary Moore a fost un artist foarte apreciat și mulți
chitariști mari pretind că au fost influențați sau inspirați de el.
Gary Moore a murit la 6 Februarie 2011 într-o cameră a hotelului Kempinski în timp ce era în vacanță în Estepona , Spania , ucis de un atac de cord după un consum excesiv de alcool.
A fost descris drept
„una dintre legendele muzicale ale Irlandei”, precum și „unul dintre
cei mai mari muzicieni de blues din toate timpurile” .
Gică Petrescu s-a născut la data de 2 Aprilie 1915 la București. Tatăl
său era contabil la Poștă, cu studii superioare la Geneva, iar mama sa
era casnică, crescută la Paris. În anul 1915 avea să li se nască unicul
lor fiu, Gheorghe, cel care avea să devină cel mai iubit și cel mai
popular cântăreț al românilor, supranumit de generații la rând
“nemuritorul Gică”.
Crescut într-un mediu intelectual, Gică studiază
muzica, de mic, sub îndrumarea mamei și apoi cu profesori specializați.
Gica Petrescu face doi ani la Drept, dar părăsește studiile juridice în favoarea muzicii.
În 1933, la vârsta de 18 ani, este angajat oficial ca solist vocal, la
localul de lux occidental Galeries Lafayette cântând cu Orchestra James
Kok.
La 18 ani și cu mult curaj
atacă eșalonul de aur al idolilor de atunci ai
scenelor din localurile de muzică, răsfățații de public și de presă:
Cristian Vasile, Titi Botez sau Jean Moscopol.În 1936 tatăl său, Dumitru
Petrescu, este imobilizat la pat de paralizie. Gică Petrescu rămâne
unica sursă financiară. Are 21 ani. Apt de serviciu militar, este
recrutat la Regimentul I – Vânători de gardă, dar decazarmat .
În 1937 numele Gică Petrescu se impune tot mai mult. Afișele
elegantului Cazinou de Sinaia îl anunță cu litere uriașe, ca solist în
orchestra de jazz a lui Dinu Șerbănescu.
În 1940-1944 cântă pe scenele teatrelor Gioconda și Savoy. Începe
războiul. Este mutat la regimentul IV Moto din Străulești. Aleargă
zilnic între regiment, Radio pentru Ora răniților, concertele cu Dinu
Șerbănescu, estrada unui restaurant, scena Teatrului de Revistă și
spectacolele cu răniți. Este anunțat uneori cu grad militar “fruntașul
Gică Petrescu” alături de Trestian Antonescu, Silly Popescu, Nae Roman,
Titi Botez, și Constantin Tănase. Își afirmă calitățile de actor pe
scena Teatrului Comic alături de H. Nicolaide și o pleiadă întreagă de
compozitori, textieri și cântăreți adulați de public și presă.
În 1953 cu ocazia “Festivalului Internațional al Tineretului” de la
București, la Teatrul Savoy are loc “Concertul popoarelor”. Gică
Petrescu cântă, cu mare succes, piese în câteva limbi străine, multe din
repertoriul Yves Montand. În 1956-1959 “Concertul popoarelor” trece
Nistrul, într-un lung turneu în Uniunea Sovietică, cu Ion Dacian, Trio
Grigoriu, Florian Dorian etc.
În 1960 apare în emisiunile Televiziunii Române. Cu timpul
popularitatea sa creşte exponenţial, până la statutul de legendă vie. În
1965-1967 are cel mai important turneu – două luni în Franţa la Paris
(1965), pe scena music-hall-ului “Olympia”, alături de Stela Popescu și
Mircea Crișan.
În 1989, în noaptea dintre 30 august spre 1 septembrie, în urma unui
stop cardiac, moare soția, Cezarina. O parte din el moare odată cu ea. O
perioadă nu mai urcă pe scenă și pe micul ecran, făcând efortul de a-și
păstra cota de strălucire, dar cochetăria cultivată de Cezarina va păli
din an în an. În 1993-1995 Apare cartea biografică “Viața și cântecele
lui Gică Petrescu”, scrisă de compozitorul și muzicologul George Sbârcea.
În 2003, pe 5 mai primește la Palatul Cotroceni “Steaua României în grad
de cavaler”. În 2004-2005 apare tot mai rar în public. Bolnav, se
autoizolează într-o singurătate în care admite doar 4-5 prieteni foarte
apropiați. Duminică 18 iunie 2006, ora 18.00, în cadrul galei „Premiile
muzicale Radio România Actualități” a fost programat și un premiu
special („Cântecul e viața mea”), dedicat lui Gică Petrescu. Cântărețul a
murit chiar în dimineața aceleiași zile. Corpula fost depus, pentru
trei ore, în foaierul Sălii de Concerte a Radiodifuziunii Române
Sursa: wikipedia; istorie-pe scurt.ro;dilemaveche.ro;cinemagia.ro;impact.ro; youtube.com Material cules si prezentat de Valentin Mateiu-Schiopu-Sectia Multimedia BJV
