THE BEATLES
Muzica rock s-a
născut în anii ‘50 al secolului XX în SUA prin combinarea mai
multor genuri muzicale: blues, muzică gospel, muzică country,
muzică western. Evidențiindu-se ca gen muzical independent în anul
1945 fiind denumit până în anul 1964 ca rock`n roll. După 1964
s-a denumit pur și simplu rock. Modificarea terminologică indică
continuitatea dar și o ruptură față de perioada precedentă.
Rock-ul nu mai era doar pentru dans. Mișcarea rock după anul 1964
este influnțată de grupul britanic Beatles.
Alcătuit în jurul nucleului format de Lennon şi McCartney,
care au cântat prima dată împreună la Liverpool în 1957, grupul
s-a dezvoltat dintr-o pasiune comună pentru rock-and-rollul
american. La fel ca toate personalităţile de la începutul
rock-and-rollului, Lennon, chitarist şi vocalist, şi McCartney,
basist şi vocalist, erau în mare măsură muzicieni autodidacţi.
Compozitori precoce, au strâns în jurul lor diverşi instrumentişti
pe care îi schimbau permanent;la sfârşitul lui 1957 grupului i s-a
alăturat Harrison, chitarist, apoi, în 1960, timp de câteva luni,
Sutcliffe, un tânăr pictor promiţător, care a adus în trupă un
simţ al stilului boem.
După ce au cântat o perioadă skiffle, un stil vesel de muzică
folk, agreat în Marea Britanie la sfârşitul anilor 1950, şi după
ce au schimbat numele formaţiei de mai multe ori (the Quarrymen, the
Silver Beetles şi, în sfârşit, the Beatles), trupei i s-a
alăturat şi un baterist, Best, şi a intrat pe scena mică, dar
explozivă a „muzicii beat”, întâi în Liverpool, apoi, în
timpul unor vizite lungi între 1960 şi 1962, în Hamburg – alt
port la mare plin de marinari însetaţi de rock-and-roll ca fundal
pentru paharele de whiskey şi aventurile cu femei.
În toamna lui 1961, Brian Epstein, managerul unui magazin de
discuri din Liverpool, a văzut trupa şi s-a îndrăgostit
instantaneu de muzica ei. Convins de potenţialul lor comercial,
Epstein a devenit impresarul lor şi a început să bombardeze
companiile muzicale britanice importante cu scrisori şi casete cu
înregistrări ale trupei, obţinând, în final, un contract cu
Parlophone, o filială a casei de discuri gigant EMI. Cel care s-a
ocupat de cariera lor la Parlophone a fost George Martin, un muzician
cu o instruire clasică;el şi-a pus amprenta încă de la început
asupra formaţiei, întâi sugerând ca trupa să angajeze un
baterist mai cizelat (l-au ales pe Starr), apoi rearanjând a doua
piesă pe care o înregistraseră (şi primul hit britanic), Please
Please Me, pe care a transformat-o dintr-o melodie lentă
într-una veselă şi ritmată.
Pe parcursul iernii şi în primăvara lui 1963, the Beatles şi-au
continuat ascensiunea către faimă în Anglia, producând
înregistrări energice ale unor melodii originale şi cântând în
acelaşi timp rock-and-roll american clasic la diverse emisiuni de
radio ale BBC. În aceste luni, fascinaţia pentru formaţie – la
început doar din partea tinerilor fani britanici ai muzicii pop –
a depăşit limitele normale de gusturi, clasă şi vârstă, iar
discurile şi concertele lor s-au transformat în subiecte de
comentariu public pe o scară foarte largă.
În toamna acelui an, când au avut câteva apariţii mult-amânate
la televiziunea britanică, frenezia populară i-a determinat pe
ziariştii britanici să găsească un nou termen pentru a defini
fenomenul:Beatlemania. La începutul lui 1964, după apariţii la fel
de tumultuoase la televiziunea americană, acelaşi fenomen a erupt
în Statele Unite, provocând aşa-zisa invazie a imitatorilor
britanici ai trupei Beatles din Marea Britanie.
Beatlemania era ceva nou. Muzicienii din secolul XIX au stârnit,
cu siguranţă, frenezie – un exemplu fiind Franz Liszt – însă
înainte ca mass-media moderne să creeze posibilitatea unei frenezii
colective. Mai târziu, idoli pop precum Michael Jackson la jumătatea
anilor 1980 şi Garth Brooks în anii 1990 au vândut un număr
aproape egal de discuri fără să dea naştere unui fenomen care să
se apropie măcar de isteria provocată de the Beatles. În vara lui
1964, când au apărut în A Hard Day’s Night, un
film despre fenomenul Beatlemania, efectul produs de trupă a fost
evident în toată lumea, când nenumăraţi tineri imitau părul
lung, umorul şi atitudinea zvăpăiată, caracteristice membrilor
trupei.
Zarva generală a avut rolul unui impuls, convingându-i pe Lennon
şi McCartney de talentul lor de compozitori şi dând naştere unei
efuziuni a experimentului creativ, fără precedent în istoria
muzicii rock, care până atunci fusese privită în general (şi cu
o oarecare justificare) ca un gen dedicat prin excelenţă
adolescenţilor. Între 1965 şi 1967 muzica trupei s-a schimbat
rapid şi a evoluat, devenind mai subtilă, mai sofisticată şi mai
diversă. Repertoriul lor din acei ani varia de la balada
pop Yesterday şi acordurile enigmatice de folk
ale melodiei Norwegian Wood (ambele lansate în
1965) până la melodia hard rock halucinantă Tomorrow
Never Knows (1966), cu versurile inspirate din ghidul lui
Timothy Leaty, Experienţa psihedelică (The
Psychedelic Experience, 1964).
De asemenea, includea şi fundalul sonor carnavalesc Being
for the Benefit of Mr. Kite! (1967), în care apăreau şi
versuri care redau fluxul conştiinţei, scrise de Lennon, şi un
aranjament inventiv (al lui George Martin) construit în jurul unor
fragmente unite aleatoriu de sunete de orgă înregistrate – un tur
de forţă al prestidigitaţiei tehnologice, tipică pentru lucrul în
studio al unei trupe din vremurile noastre.
În 1966, the Beatles şi-au anunţat intenţia de a renunţa la
concerte pentru a se concentra asupra exploatării resurselor oferite
de studioul de înregistrări. Un an mai târziu, în iunie 1967,
această perioadă de reînnoire creativă urmărită atent a atins
punctul culminant odată cu lansarea Sgt. Pepper’s Lonely
Hearts Club Band, un album care, după cum arată modul în care
a fost primit de tinerii din lume, reprezintă dovada indiscutabilă
a geniului trupei şi, în acelaşi timp, a unei promisiuni utopice a
acelei epoci.
Discografie:
-
Please Please Me, 22 martie 1963
-
With the Beatles, 22 noiembrie, 1963
-
A Hard Day's Night, 10 iulie, 1964
-
Beatles for Sale, 4 decembrie, 1964
-
Help!, 6 august, 1965
-
Rubber Soul, 3 decembrie, 1965
-
Revolver, 5 august, 1966
-
Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band, 1 iunie, 1967
-
Magical Mystery Tour, 8 decembrie, 1967
-
The Beatles, 22 noiembrie, 1968
-
Yellow Submarine, 13 ianuarie, 1969
-
Abbey Road, 26 septembrie, 1969
-
Let It
Be, 8 mai, 1970
Sursa: internet,
wikipedia,Youtube
Bibliotecar:
Valentin Mateiu-Schiopu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu