luni, 27 martie 2023

Grigoraș Dinicu- n. 3 Aprilie 1889- d. 28 Martie 1949- 74 ani de la trecerea la cele veșnice.

                                                          GRIGORAȘ DINICU

                                                          n. 3 Aprilie 1889- d. 28 Martie 1949

                                                                                



     Grigoraș Dinicu s-a născut pe 3 aprilie 1889, la București, într-o casă modestă aflată pe strada Sfinților nr. 41, în cartierul de lăutari Scaune. Părinții săi au fost Ionică Dinicu, un cunoscut lăutar aplaudat pe scenele din București, Paris sau Moscova, iar mama sa, Elena Dinicu, a fost fiica fostului celebru naist Angheluș Dinicu și soră a violoncelistului Dimitrie Dinicu, absolvent al Academiei de Muzică din Viena și dirijor – până în 1920 – al Orchestrei Simfonice a Ministerului Instrucțiunii Publice. 

                                                                              



   Excepțional violonist, care s-a remarcat în perioada interbelică prin originalitatea interpretării vechilor partituri ale muzicii lăutărești, dar și prin tehnica instrumentală strălucitoare, calități care i-au adus faima pe plan mondial.

                                                                                 


 

  Grigoraș Dinicu are meritul de a fi desființat orice hotar între muzica clasică și cea populară și de a fi făcut legătura între mahala și burghezie, aducând sonoritățile horelor, doinelor și cântecelor muzicii lăutărești de la periferia orașului, unde erau în parte uitate, adaptându-le și prezentându-le pe cele mai prestigioase scene ale lumii, începând cu cea a Ateneului Român.

    În 1947, artistul simte o durere din ce în ce mai intensa la gat. Se pune diagnosticul unui cancer al laringelui urmat de o inevitabila intervenție chirurgicala. După o a doua operație, Grigoraș Dinicu moare la 28 martie 1949 în București. A fost înhumat la Cimitirul „Pătrunjel” (azi „Reînvierea”), foarte aproape de lăutari ca Sava Pădureanu, Cristache Ciolac, Costică Pompieru. La înmormântare, Orchestra „Barbu Lăutaru” condusa de Ionel Budișteanu a cantat „Hora staccato”.

                                                                     


           



     Sursa; wikipedia.org; catchy.ro;sunphoto.ro; youtube.com

 Material cules si prezentat de Valentin Mateiu-Schiopu-Sectia Multimedia BJV

luni, 13 martie 2023

Johann Strauss[tatăl] 14 Martie 1804- d. 25 Sptembrie 1849- 219 ani de la naștere.

                                                                 JOHANN STRAUSS

                                                       n. 14 Martie 1804- d. 25 Septembrie 1849

                                                                                     


      Johann Baptist Strauß, Johann Strauss (Vater); cunoscut și ca Johann Baptist Strauss, Johann Strauss Sr., Johann Strauss I) a fost un compozitor romantic austriac, faimos pentru valsurile sale și popularizarea acestora alături de Joseph Lanner , așezând astfel fundațiile pentru ca fiii lui să continue dinastia sa muzicală. 

                                                                                  



   Cea mai cunoscută piesă a sa este probabil Marșul lui Radetzky (numit astfel după Josef Radetzky), în timp ce valsul cel mai renumit este probabil Lorelei Rheinklänge, op. 154.

           Perioada de glorie a familiei Strauss a fost caracterizată de episoade de roman de scandal, care au ținut prima pagină a ziarelor și au făcut și mai picantă istoria genului. Foarte puțin poetică și predispusă spre un destin artistic a fost copilăria lui Johann Strauss (1804-1849). Tatăl său, care avea un han la periferia Vienei, s-a sinucis aruncându-se în Dunăre. Johann a făcut cunoștință cu muzica în primul rând prin muzicanții itineranți ce poposeau la hanul tatălui său. Talent precoce, a cântat din copilărie la vioară și, la 15 ani, făcea deja parte, ca profesionist, din mai multe orchestre.  

                                                                               



         În 1826 a creat un cvartet – devenit rapid un mic ansamblu – cu prietenul său, Joseph Lanner. La început, Lanner compunea și Strauss dirija. Orchestra s-a mărit, a devenit tot mai solicitată și mai apreciată, iar valsurile lui Lanner se bucurau de un mare succes.  

             Strauss și-a dorit să își încerce și el talentul de creator, ceea ce a stârnit un mare conflict între cei doi prieteni. Lanner era acuzat, de pildă, că ar fi preluat niște teme muzicale care-i aparțineau, de fapt, lui Strauss. Cei doi s-au confruntat și public, chiar în timpul unui concert, și fiecare a luat-o pe drumul său, formându-și propria orchestră, ambele ansambluri devenind extrem de apreciate.  Rivalitatea pare că i-a stimulat artistic pe Strauss și Lanner, care se întreceau în a compune mai mult și mai frumos, în stiluri diferite: Lanner era mai sentimental, muzica lui Strauss era mai puternică, mai intensă. 

                                                                             



     Iar Strauss a făcut din universul valsului o imensă afacere! Orchestra sa a ajuns la 200 de membri și putea asigura fondul sonor pentru până la șase baluri pe noapte! Și nivelul artistic și tehnic al ansamblului era ceva rar pentru vremea respectivă. Strauss cerea muzicienilor săi repetiții numeroase și o precizie mare în interpretare.  Compunea încontinuu, și nu doar valsuri, ci tot ceea ce era la modă în capitala habsburgică: polci, marșuri, cadriluri etc. Marșul lui Radetzky este una dintre capodoperele sale.  

                                                                               



  După ce a cucerit complet și fără drept de apel publicul vienez, Strauss-tatăl a plecat mai departe, să ia „sub stăpânire” întregul public vest-european. Turnee mărețe au fost organizate în Ungaria și în Germania, Parisul și Londra au căzut și ele în fața invaziei valsului lui Strauss, care a prezentat, cu orchestra sa, 86 de concerte... în 91 de zile! 

                                                                  


    Sursa: Historia.ro;paydemic.com;alamy.com;cinemagia.ro;istock.com;youtube .comMaterial cules si prezentat de Valentin Mateiu-Schiopu-Sectia Multimedia BJV

vineri, 10 martie 2023

Carlos Ray "Chuck" Norris - n. 10 martie 1940- 83 ani de la naștere.

                                            Carlos Ray "Chuck"Norris                                      

                           n. 10 martie 1940                                          

                                                                                   


                
  Actor, expert în arte marțiale și scriitor, Carlos Ray "Chuck" Norris s-a născut la 10 martie 1940, în Ryan, Oklahoma, SUA.

               Între 1955 și 1958, a învățat la Liceul North Torrance, în California, apoi s-a înrolat în Forțele Aeriene ale SUA și a fost trimis la baza americană Osan Air din Coreea de Sud.

                                                                             


   

                      În 1962, a renunțat la cariera militară, preferând-o pe cea de instructor de autoapărare. În anii '60, a deschis peste 30 de săli și locuri de antrenament dedicate practicării artelor marțiale, printre clienții săi aflându-se nume celebre precum Steve McQueen și Priscilla Presley. 

                                                                            



         În paralel, Norris a participat la numeroase concursuri de arte marțiale. În 1968, a devenit Campionul Mondial de Karate la categoria mijlocie, titlu pe care l-a apărat, cu succes, de cinci ori. În 1972, faimosul Bruce Lee l-a invitat pe Chuck să filmeze împreună o scenă a filmului "Revenirea Dragonului", conform chucknorris.com. Confruntarea dintre cei doi experți ai artelor marțiale, desfășurată pe fundalul Colosseumului din Roma, a fost punctul forte al peliculei și rampa de lansare pe marile ecrane pentru Chuck.

                                                                             


 

      A jucat ca și actor în peste 30 de filme.

Starul american a fost căsătorit de două ori: cu Dianne Holechek, cu care are trei copii dar de care a divorțat în 1988, precum și cu Gena Okelley, cu care are doi gemeni.

                                                                          



  În 1997, a devenit primul occidental ce a dobândit centura neagră cu opt dani. Lui i se datorează și stilul Chun Kuk Do, o îmbunătățire a artei Tang Soo Do.

                                                                              



   A fost inclus în World Karate Union Hall of Fame, în iulie 2000.

                                                                                



   În 2017, a fost declarat Texan de Onoare, atât datorită numeroșilor ani în care a locuit la ferma sa de lângă Navasota, cât și pentru rolul din "Walker, Texas Ranger".

                               


   

             Sursa:wikipedia; digi24.com;youtube.com;funcky.stuff.com;toronto.citynews.ca;abcnews.com;bussinesinside.com

 Material cules și prezentat de Valentin Mateiu-Schiopu-Sectia Multimedia BJV

marți, 7 martie 2023

Marin Gheorghe Teodorescu-[ ZAVAIDOC]- n.8 Martie 1836- d. 13 Ianuarie 1945- 187 ani de la naștere.

                                                Marin Gheorghe Teodorescu           

                                                                       ZAVAIDOC

                                                      n.8 Martie 1836- d. 13 Ianuarie 1945

                                                                                    


Pe numele adevărat Marin Teodorescu, Zavaidoc este fiul vestitului lăutar Tănase Teodorescu și al Constandinei.

Numele de Zavaidoc vine de la regionalismul `zavaidoaca`.

După Constantin Cârstoiu, în limbajul vest-muntenesc arhaic `zavaidoacă` însemnă `năbădaiosul`, `neastâmpăratul`, `zurbagiul`, fire iute, om pus pe veselie și nebunii. De altfel, in Teleorman, si astazi se mai folosește termenul de `zavaidoc”` cu sensul de `năbădaios`.

Zavaidoc  a fost cel mai mare cântăreț român de muzică populară românească și de romanțe din perioada interbelică.

                                                                          



  Primește primele îndrumări muzicale de la tatăl său, lăutar, viorist și țambalagiu, Tănase Teodorescu, care-i cumpără prima chitară. La vârsta de 13 ani tatăl său moare, astfel că începe să cânte într-o mică formație cu frații săi, denumită Frații Teodorescu.

 În data de 3 octombrie 1916 este luat în armată și participă la Primul Război Mondial făcând parte din echipele artistice ale armatei care au susținut concerte și spectacole prin spitale. 

                                                                       



În perioada 1918-1920 Zavaidoc se stabilește în București unde primește lecții de canto de la profesorul Dimitrie Cutavas, apoi de la tenorul Operei Române Dumitru Mihăilescu-Toscani și, ulterior, bucurându-se chiar de îndrumarea baritonului Petre Ștefănescu-Goangă.

Zavaidoc semnează primul contract cu casa de discuri Columbia Records în 1926, înregistrând o serie de șase melodii imprimate pe trei discuri. Rămâne fidel acestei case de discuri, reînnoindu-și anual contractele de colaborare și înregistrând de-a lungul carierei sale aproape 60 de discuri.

                                                                        

Zavaidoc a murit la 13 ianuarie 1945 și a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.

Începând cu 2006, timp de trei zile, în fiecare lună noiembrie, Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural, organizează Festivalul Național de Muzică Lăutărească – Zavaidoc.

                                                                           



Sursa:folclor romanesc.ro , wikipedia.org; Rador.ro; Historia.org; Ziarul de Arges

Material cules si prezentat de Valentin Mateiu-Schiopu-Sectia Multimedia BJV


duminică, 5 martie 2023

David Jon Gilmour- n. 6 Martie 1946- 77 ani de la naștere.

                                                                David Jon Gilmour         

                                             n. 6 Martie 1946        

                                                                                      


 
David Gilmour este un celebru chitarist britanic, vocalist și lider al legendarei Pink Floyd. În 2011, revista Rolling Stone l-a numit pe David unul dintre cei mai buni 100 de chitariști din toate timpurile

 S-a născut la Cambridge, Marea Britanie, în 1946, pe 6 martie. Băiatul s-a născut într-o familie de profesori. De la o vârstă fragedă, au fost exemple exemplare de comportament social pentru fiul lor. În context politic, ei au aderat la punctele de vedere socialiste și au sprijinit Partidul Laburist. Acest lucru l-a afectat în mod semnificativ pe David, el a adoptat complet punctele de vedere și preferințele politice ale părinților săi. Gilmore a primit educația școlară la școala Pers din Cambridge. La această școală, David s-a întâlnit cu viitorii asemănători, Sid Barrett și Roger Waters. În 1966, băieții au făcut un turneu improvizat, nu erau încă un grup muzical, ci pur și simplu au ieșit în imensitatea Franței și a Spaniei.

                                                                                 


 

 În 1965, Syd Barrett și Roger Waters au format grupul Pink Floyd, dar după 3 ani echipa se confrunta cu mari probleme din cauza dependenței lui Syd de droguri. În 1968, Waters l-a invitat pe David Gilmour să se alăture trupei.

P ână la sfârșitul anilor 70, grupul trecea prin momente grele din cauza disputelor constante despre viitorul grupului, tastaturistul permanent Richard Wright a părăsit trupa. Până în 1985, conflictul în creștere dintre liderii Roger Water și David Gilmour a atins apogeul, iar Waters a anunțat destrămarea grupului, dar Gilmore a repede să respingă acest lucru. Întrucât restul muzicienilor erau de partea vocalistului trupei, Roger a trebuit să părăsească echipa.

 Din acel moment, David Gilmour a devenit singurul lider al grupului. După toată această hype, Richard Wright s-a întors în 87 și, cu această linie, Pink Floyd a înregistrat încă două albume. De la înregistrarea acestuia și până în 2014, colectivul nu a lansat noi discuri, iar muzicienii înșiși erau angajați în principal în munca independentă.

                                                                              



În timpul pauzei Pink Floyd, David Gilmour a înregistrat două albume de lung metraj și, pe parcurs, s-a încercat ca producător la propriul studio de înregistrări din Astoria, o casă pe apă, pe care David a achiziționat-o în 1986.

 În viitor, s-au încercat reînvierea grupului, dar totuși concertul Live 8 a fost cel mai luminos și memorabil moment din istorie, iar în 2015, după declarațiile liderilor grupului, acesta a încetat în cele din urmă să existe. În același an, David a lansat al patrulea album solo, Rattle That Lock, cu care a plecat într-un turneu prin Europa și la începutul anului 2016 în America. La sfârșitul turneului, muzicianul a început să lucreze la un nou disc și acum înregistrează single-uri pentru el. Pentru perioada de lucru, a refuzat să facă turnee și s-a așezat în studioul său.

                                                                             



 

David Gilmour a fost căsătorit de două ori. Prima alegere a fost un fan devotat al Pink Floyd Virginia. Fata a ajuns în culise și l-a cunoscut personal pe David, iar în 1971 s-au căsătorit oficial. Această uniune a durat 18 ani lungi, dar în 1989 cuplul a divorțat, timp în care au avut patru copii: Alice, Clara, Sarah și băiatul Matthew.

În calitate de burlac, Gilmore nu a durat mult și, după 5 ani, și-a cunoscut noua iubire - Polly Samson, cu care este fericit până în prezent. În noua uniune, David a avut trei copii: Joe, Gabriela și Romani. Cuplul a adoptat și un băiat, Charlie, cu care familia are probleme periodic, de exemplu, în 2010, tipul a participat activ la o revoltă a studenților. Poliția a reușit să demonstreze că a încercat să dea foc clădirii Curții Supreme, aruncând gunoi asupra mașinii prințului Charles. Pentru capriciile sale, Charlie a primit 16 luni de închisoare.

Sursa ; wikipedia.org; life.ro;irishmirror.org;cultureoeuvre.com

 Material cules si prezentat de Valentin Mateiu-Schiopu-Sectia Multimedia BJV

miercuri, 1 martie 2023

Daniel Wroughton Craig-2 martie 1968- 55 ani de la naștere- La mulți ani!

                                                                Daniel Craig         

                                                2 martie 1968        

                                                               


  

Actorul Daniel Wroughton Craig, noul Bond, s-a născut pe 2 Martie 1968 în Chester, Cheshire, Anglia. Mama Carol Olivia Craig a fost profesoara de arta, iar tatăl Tim Craig om de afaceri.

Tânărul Daniel vădește înclinații deosebite pentru teatru de la varsta de sase ani debutând cu rolul Oliver la Frodsham Primary School. La 14 ani primește roluri în piesele Romeo and Juliet și Cinderella la Hilbre High School din West Kirby, Wirral. Este acceptat peste doi ani la The National Youth Theatre's unde interpretează rolul Agamemnon din piesa lui Shakespeare Troilus and Cressida. Iși desăvârșeste studiile de actorie la Guildhall School of Music and Drama unde ii are drept colegi pe Ewan McGregor, Alistair McGowan, Damian Lewis și Joseph Fiennes. Absolvă în 1991, anul următor făcându-și debutul în filmul The Power of One.

                                                                           


              

Apare și la televiziune în serialul BBC Our Friends în the North. Notorietatea va veni odată cu doua blockbustere: Lara Croft: Tomb Raider (2001) și Road to Perdition (2002). Alte doua mari succese după îndelung mediatizatul Casino Royale le-a avut în 2007 The Invasion și The Golden Compass amândouă alături de buna colega și prietena Nicole Kidman.

                                                                              



In 2011 s-a căsătorit cu frumoasa actrița Rachel Weisz (Mummy, The Constant Gardener).

Actorul Daniel Craig a fost recompensat cu o stea situată la poziția 7007 (lângă cea a actorului fost James Bond, Roger Moore) pe Walk of Fame, Bulevardul Hollywood, de la Hollywood.      

Sursa- wikipedia, CNBC,  MARCA, CINEMAGIA:RO

 Material cules si prezentat de Valentin mateiu-Schiopu-Sectia Multimedia BJV

John Francis Bongiovi, Jr.[Jon Bon Jovi]- 2 Martie 1962- 61 ani de la naștere.

                                          John Francis Bongiovi, Jr.[Jon Bon Jovi]                          

                                                              2 Martie 1962                       

                                                                                                


Bon Jovi este o formație hard rock originară din New Jersey, fondata de Jon Bon Jovi, vocea principală a formației.

Bon Jovi a avut numeroase hituri în toată lumea, precum "You Give Love a Bad Name", "Livin' on a Prayer", "Wanted Dead or Alive", "Bad Medicine', "I'll Be There for You", "Keep the Faith", "Bed of Roses", "Always", "It's My Life", "Have a Nice Day", "Everyday" si "Who Says You Can't Go Home".

Ai crede că un bărbat a cărui trupă a vândut mai bine de peste 120 de milioane de albume și a cântat în fața a 10 milioane de fani în cursul a 26 de ani de carieră se va retrage pentru a se odihni, cel puțin pentru o vreme.

                                                                          


 

Ai putea crede asta însă te-ai înșela. Noul album Bon Jovi, lansat în toamna lui 2009, "The Circle", vine ca dovadă de necontestat. Așa cum sugerează și titlul, "The Circle", marchează reafirmarea angajamentului lui Bon Jovi pentru rock & roll, semnătura trupei încă de la început. Trupa împărtășește o legătură neîntreruptă care definește muzica sa. Este un cerc ce nu poate fi rupt.
                                                                           

      
"Titlul albumului, ne explică Bon Jovi, are înțelesuri multiple. Unii pot spune că, odată cu acest album, am întregit cercul. Alții pot vedea "The Circle" ca pe ceva ce nu se termină niciodată. Eu îl văd că pe ceva greu de realizat și din care se iese și mai greu. Cu 5 albume înregistrate în studio în ultimii 10 ani, există cântece pe fiecare album care reprezintă lumea din jurul nostru. Și cum oamenilor nu le place întodeauna ce văd, încearca să nu vadă jumătatea goală a paharului. De la noul single "We Weren't Born To Follow" și până la "When We Were Beautiful", piesele sunt la fel de înălțătoare ca tot ce au scris vreodată Bon Jovi și Sambora".

Un alt motiv pentru succesul de care se bucură albumul este întoarcerea lui Sambora. "Nu vă pot spune cât de mult înseamnă. La noi unu și cu unu fac 3".

                                                                    



A fost ales de revista People (SUA) între primii 50 cei mai frumoși oameni din lume în 1996, iar în noiembrie 2000 aceeași revistă l-a desemnat cel mai sexy star rock.

A fost audiat pentru rolul lui Ashe din The Crow: City of Angels (1996), dar a pierdut în favoarea actorului francez Vincent Perez.

Are patru copii cu Dorothea Hurley: Rose (b. 1993), Jesse James Louis (b. 1995), Jacob Hurley (b. 2002) și Romeo Jon (b. 2004).

Cântecul `August 7` de pe albumul său solo `Destination Anywhere` a fost dedicat fiicei prietenului și managerului său Paul Korzilius, care a murit la vârsta de 6 ani pe data de 7 august 1996, în circumstanțe misterioase.

Îi place să se uite la filme, să conducă, să doarmă, să mănânce de la fast-food, să meargă la sală, să joace fotbal și, de asemenea, să petreacă timp cu familia și să se joace cu câinele său Copper.

Îi place să poarte blugi și cămăși.

                                                                    




Are ochii sensibili la lumina soarelui și la fumul de țigară, din acest motiv purtând mereu ochelari de soare. Primăvara are mereu alergii și febră ridicată.

A început să fumeze în 1994 în timpul filmărilor pentru `Moonlight and Valentino`. S-a lăsat o vreme, pentru a fuma din nou după turneul din 1996 din simplul motiv că îi place să fumeze. Mama sa este Carol Sharkey, unul dintre primii iepurași Playboy.

Acționar majoritar al Philadelphia Soul (echipa care joacă în Arena Football League). Trupa sa `Bon Jovi` a devenit cunoscută după ce a câștigat un concurs organizat de un post de radio din New York, la începutul anilor `80. Cântecul câștigător a fost `Runaway`. Albumul `Have a Nice Day` a ajuns pe locul I în Australia, Olanda, Austria, Germania și Canada după doar o săptămână de la lansare.

Sursa- cinemagia.roș stereogum.orgșRolling Stone .org, internet

Material cules si ptrezentat de Valentin Mateiu-Schiopu-Sectia Multimedia BJV

Verdi (Giuseppe Verdi) -n.10 Octombrie 1813- d. 7 ianuarie 1901- 210 ani de la naștere.

Giuseppe Fortunino Francesco Verd i   (n. 10 octombrie 1813 , Le Roncole, Busseto, Emilia-Romagna, Italia – d. 27 ianuarie 1901 , Milano, ...