CONSTANTIN BRĂILOIU
Constantin René Brăiloiu[nume dat la nastere]
[n.13 august 1893- d. 20 decembrie 1958]
Constantin Brăiloiu , a fost un compozitor, critic muzical, etnomuzicolog, folclorist și profesor român din prima jumătate a secolului al XX-lea, animator al vieții muzicale, cu un rol însemnat în dezvoltarea școlii românești de compoziție și pedagogie muzicală. Este considerat și teoreticianul etnomuzicologiei moderne.
S-a născut la data de 13 august 1893 în București, fiind urmașul unei vechi familii boierești din Oltenia, cu rădăcini în neamul Brâncoveanu.
Familia sa se mai înrudește cu alte familii celebre (Știrbei,
Glogoveanu, Obedeanu, vechii Craiovești). Bunicul său, care purta tot
prenumele Constantin studiase dreptul la Geneva și la Paris, s-a ocupat de redactarea legiuirii domnitorului Nicolae Caradja și a fost în Comisia de revizuire a Constituției din 1879.
Una dintre personalitățile românești de vârf ale secolului XX este Constantin Brăiloiu, etnomuzicolog, compozitor, critic muzical, sociolog, profesor, considerat de Bela Bartok "cel mai remarcabil cunoscǎtor al folclorului românesc și unul dintre cei mai buni folcloriști ai Europei".
În 1920 inițiază și organizează împreună cu George Enescu, D.G. Kiriac, Ion Nonna Otescu, Mihail Jora ș.a. Societatea Compozitorilor Români, în cadrul căreia devine secretar.
Din 1923 ajunge profesor suplinitor la Conservatorul din București, catedra de istorie și estetica muzicii, unde predă istoria muzicii.
În anul 1928 întemeiază Arhiva de folklore a Societății Compozitorilor Români, fiind conducătorul ei până în1943.
În 1929 devine membru în consiliul de administrație al Operei din București. În același an ajunge rector și profesor la Academia de muzică religioasă a Sfintei Patriarhii Române.
În 1931, publică articolul Schița a unei metode de folklor muzical în revista „Boabe de grîu”, text fundamental pentru studiul vieții muzicale țărănești.
În 1932 ajunge membru al comisiei pentru Arhiva fonogramică a Ministerului Cultelor și Artelor.
În 1943, presimțind deteriorarea situației politice românești, ia calea exilului stabilindu-se în Elveția.
Între 1943-1946 devine consilier tehnic la Legația română din Berna.
Pe 26 iunie 1944 fondează, împreună cu Eugene Pittard, „Archives internationales de musique populaire”.
În 1948 devine lector (până în1950) și mai apoi conferențiar (1951-1958) la Centre national de la recherche scientifique d'ethno-musicologie du Musée de l'Homme și la Institut de musicologie de l'Université de Paris.
Între 1951-1958 lansează 40 volume (discuri de vinil) în seria Collection universelle de musique populaire enregistrée.
În 1954fondează cercul internațional de studii etnomuzicologice Les colloques de Wégimont.
A pus bazele școlii românești de folclor și etnomuzicologie.
A semnat cronici de artă plastică, pictură pe sticlă, istorie literară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu