joi, 16 decembrie 2021

Cesária Évora - 17 Decembrie 2011- 10 ani de la trecerea în neființă.

                                                                   CESARIA EVORA

                                n. 27 August 1941- d. 17 decembrie 2011                 

                                                                               


  A fost o cântăreață originară din Republica Capului Verde , recunoscută pentru vocea sa gravă, specifică contraltelor  Évora a început să cânte în 1957, însă și-a făcut debutul discografic de-abia în anul 1988 prin intermediul discului La Diva Aux Pieds Nus.

                                                                                 


      Cesária Évora, sau Cize cu o alintau prietenii, pentru prieteni s-a impus în peisajul muzical prin ”morna” un blues specific Insulelor Capului Verde asemănător fado-ului portughez, cântat în creolo-portugheză. Cântăreața amesteca melodiile sale sentimentale pline de dor și tristețe cu sunete acustice de chitară, cavaquinho, vioară, acordeon și clarinet, vorbind despre istoria țării sale, a comerțului cu sclavi și a altor probleme sociale.

     Vocea cântăreței ce poseda o melancolie fină dublată de un dram de răgușeală sublinia emoțiile sale prin accentuarea unui cuvânt sau a unei expresii. Chiar și publicul care nu îi înțelegea limba era subjugat de emoțiile care se desprindeau din interpretările sale. În 2007, artista a fost decorată, la Paris, cu titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție civilă a Franței, amintește pagina oficială de Facebook a artistei. 

                                                                             



      Cesária Évora a concertat în România, la București, pe 15 mai 2003, pe 29 iunie 2004, 16 octombrie 2006, 2 octombrie 2009 şi 19 octombrie 2010. Cu prilejul ultimului concert susținut în România, cântăreței i-a fost oferit titlul de Ambasador Onorific al Capitalei, împreună cu o carte „Bucharest, my love” și un buchet mare de flori. 

                                                                               



     Cesária Évora a câștigat Premiul francez dedicat muzicii internaţionale ”Victoire de la Musique” în 2000, pentru albumul ”Café Atlantico”, și în 2004, pentru albumul ”Voz d’Amor”. De asemenea a fost nominalizată la acelaşi premiu în 2002 pentru albumul ”Săo Vicente di Longe”, în 2007 pentru albumul ”Rogamar” şi în 2010 ”Nha Sentimento”. agnostică cu afecțiuni cardiace în 2005, Cesária Évora a suferit un infarct în 2008 şi a fost supusă mai multor intervenții chirurgicale, ultima, o operație pe cord deschis fiind realizată în mai 2011. În septembrie 2011, pe fondul unei slăbiciuni pronunțate și-a anunțat retragerea din lumea muzicii.

Diva s-a stins la 17 decembrie 2011, la vârsta de 70 de ani, la Sao Vicente.

                                                                                       


Sursa: wikipedia;europafm.ro-in memoriam Cesaria Evora ; pinterest.com;altiasi.ro;radioromaniacultural.ro;libertatea.ro; youtube

Material cules și prezentat de Valentin Mateiu -Schiopu- Sectia Multimedia BJV

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Verdi (Giuseppe Verdi) -n.10 Octombrie 1813- d. 7 ianuarie 1901- 210 ani de la naștere.

Giuseppe Fortunino Francesco Verd i   (n. 10 octombrie 1813 , Le Roncole, Busseto, Emilia-Romagna, Italia – d. 27 ianuarie 1901 , Milano, ...