ARTHUR RUBINSTEIN
n. 28 ianuarie 1887-d. 20 decembrie 1982
S-a născut la Lodz, în Polonia dintr-o familie de evrei, fiind al șaptelea copil, mezinul familiei. Și-a început studiile în Varșovia, unde a avut primul concert la vârsta de șapte ani.
În 1904 merge la Paris, unde îi întâlnește pe compozitorii Maurice Ravel, Paul Dukas, George Enescu și pe violonistul Jaques Thibaud. Debutează pe celebra scenă Carnegie Hall din New York în 1906 interpretând Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Camille Saint-Saens, concert pe care îl va cânta și în ultima sa apariție televizată în anul 1979.
Între 1932-1937 își întrerupe cariera concertistică pentru a-și perfecționa tehnica relansându-se apoi ca un gigant al pianisticii secolului al XX-lea. Pe parcursul celui de al doilea război mondial cariera lui s-a desfășurat doar în Statele Unite unde primește cetățenia în 1946. Pe lângă activitatea solistică s-a ocupat și de muzica de cameră.
A refuzat să cânte în Germania postbelică pentru că membrii familiei sale au fost exterminați de către naziști. S-a retras de pe scenă la vârsta de 89 de ani în 1976, recitalul de adio susținându-l la Londra.
A trăit 95 de ani; interesanta poveste a vieții lui fiind cuprinsă în două volume autobiografice intitulate My Young Years (1973) și My Many Years (1980). Era un poliglot vorbind fluent opt limbi. La 45 de ani s-a căsătorit cu Aniela (Nela) Mlynarska, cu care a avut patru copii.
A murit la Geneva în anul 1982. Conform dorinței sale, corpul său a fost incinerat, iar cenușa sa a fost adusă în Israel. Ea a fost îngropată în Pădurea Ierusalimului, într-o pădurice care îi poartă numele, lângă moshavul Aminadav.
Sursa: wikipedia;ro.m.wikipedia.org;npr.org
Material cules și prezentat de Valentin M.S.-Secția Multimedia BJV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu