Antonio Vivaldi - [n. 4 martie 1678- d. 28 Iulie 1741]-343 ani de la naștere

                                                             ANTONIO LUCIO VIVALDI

                                                          n. 4 martie 1678- d. 28 Iulie 1741

                                                                                   

 

   Antonio Lucio Vivaldi (n. 4 martie 1678, Veneția, d. 28 iulie 1741, Viena),de profesie preot catolic, este cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical venețian. S-a născut în urma mariajului dintre Giovanni Battista Vivaldi şi Camilla Calicchio.

                                                                               

    Îmbrățișând de timpuriu calea preoției, Antonio Vivaldi a fost supranumit și Il Prete Rosso (Preotul Roșu), datorită culorii părului său (moștenit de la tatăl său). Primul nucleu al familiei Vivaldi, despre care există referințe documentare certe, a ajuns la Veneţia în prima jumătate a anului 1665 . Bunicul Agostino, fusese brutar sau croitor și murise la Brescia, probabil în 1665 sau 1666. Bunica Margherita, părăsise acest oraş fie cu puțin înainte, fie după moartea soțului său și era insoțită de cei doi fii ai lor, Agostino ([n vârstă de 21 de ani) și Giovanni Battista (de 11 ani). Cel din urmă avea să devină în 1678, tatăl compozitorului Antonio Vivaldi. Adolescentul Antonio a primit tonsura monahală la 15 ani şi a fost hirotonisit preot la 25 ani.

                                                                                   

 
    Atins de o maladie cronică despre care se presupune că era astm, Il Prete Rosso s-a îndepărtat cu încetul de îndatoririle sale ecleziastice începând din 1703, iar din acel moment a putut să se consacre compoziţiei şi învățământului. Numit profesor (insegnante, instructor) de vioară la Ospedale della Pietà (așezământ rezervat orfanelor și fiicelor ilegitime abandonate), în pofida unor întreruperi, uneori foarte lungi (mai mult de doi ani la Mantova, între 1718 și 1720), Vivaldi avea să rămână fidel acestei funcții până în 1740.
    În ciuda sănătății precare, a început să călătorească din ce în ce mai mult ca virtuoz şi compozitor la Roma, în 1722 și 1724, unde a cântat în fața Papei.

                                                                         

 

 

 Consacrarea în toate genurile muzicale avea să-i confere compozitorului o glorie internațională incontestabilă fără precedent în istoria muzicii. Mulți călători care treceau prin Veneția căutau să-l vadă şi să-l asculte pe "Preotul roșu", de laEdward Wright la violonistul Pisendel, de la flautistul J. J. Quantz, epistolarul De Brosses şi până la regele Friedrich al IV-lea al Danemarcei. Există numeroase și preţioase mărturii asupra ceea ce reprezenta viața muzicală venețiana și asupra efectului electrizant al interpretării şi creaţiilor lui Vivaldi.

                                                                             

   Vivaldi este unanim considerat a fi compozitorul care a dat cea mai mare strălucire genului numit concerto, în perioada barocului. De altfel, o analiză în grilă concerto a întregii creații vivaldiene, ar putea constitui argumentul principal al ideii spiritului concertant care traversează de la un capăt la altul nu numai creația sa instrumentală, dar și cea de scenă sau religioasă.
  Prin creația sa instrumentală, Antonio Vivaldi a exercitat o influență puternică în dezvoltarea ulterioară a muzicii concertante, în clasicismul vienez, prin reprezentanții săi cei mai de seamă : Haydn, Mozart și Beethoven. Cuceririle vivaldiene în domeniul creației instrumentale nu au avut un impact doar asupra genurilor cărora acestea li se adresau în mod direct (respectiv concertelor sau sonatelor) ci asupra muzicii baroce în ansamblul ei, încât pe bună dreptate se poate vorbi despre un anume spirit concertant vivaldian care a revoluționat și a animat întreaga creativitate muzicală barocă venețiană şi europeană.

                                                                           

  

 

       Potrivit muzicologilor Vivaldi a compus peste 800 de lucrări este posibil ca numărul acestora sa fie chiar mai mare. O  parte dintre compozițiile sale aveau sa fie redescoperite la multa vreme după moartea muzicianului, care pentru un timp fusese pur și simplu uitat, și este posibil ca și alte partituri sa se găsească în arhive și colecții. Sau ca unele dintre cele atribuite altor muzicieni din epoca sa ii aparțină de fapt lui Vivaldi. Interesant este ca și în timpul vieții Vivaldi nu a dus lipsa de critici, dar aceștia ii reproșau (adesea violent) tocmai maniera inedita în care își scria muzica. Cum din cele aproape 100 de opere, de exemplu, s-au mai păstrat doar 22 poate ca cele lipsa vor fi regăsite cândva.
     Deși în timpul vieții s-a bucurat de sprijinul și aprecierea prinților și regilor vremii, dar și de o imensa popularitate, în 1741 Antonio Vivaldi a murit sărac, după ce fusese nevoit sa își vândă multe dintre partituri pentru a se întreține. Era considerat demodat și pentru multa vreme publicul avea sa îl uite.

 

                                                               Mari Samuelsen , violin

                                                       Vivaldi -Four Seasons-Presto from summer    

 Sursa;wikipdia;g1b2i3.wordpress.com;alamy.com;ro.wikipedia.org;monitorulsv.roromania-muzical.ro;bestmusic.ro;postmodern.ro;ziarullumina.ro;YOUTUBE;

           Material cules si prezentat de Valentin Mateiu-Schiopu-Sectia Multimedia BJV