Adele Laurie Blue Adkins
n. 5 Mai 1988
Născută pe 5 mai 1988, în Tottenham,Londra și cunoscută sub numele de scenă Adele, este o cântăreață, compozitoare și textieră britanică. Ea a fost primul beneficiar al premiului „Critics' Choice” din cadrul BRIT Award și a fost numită „Talentul anului 2008” în urma sondajului efectuat de BBC, Sound of 2008. La Premiile Grammy din 2009, Adele a câștigat premiile pentru „Cel mai bun artist debutant” și „Cea mai bună voce pop”.
Adele a semnat cu XL Recordings, după ce a atras atenția casei de discuri cu trei cântece demo postate de către ea pe site-ul MySpace. De când și-a lansat albumul de debut, „19”, Adele a reușit să primească recunoaștere, atât din punct de vedere comercial, cât și critic. Primul album a fost un real succes, debutând pe primul loc și fiind răsplătit cu patru discuri de platină în Marea Britanie. Cariera ei în Statele Unite ale Americii a fost stimulată de o audiență record la episodul emisiunii Saturday Night Live, în cadrul căreia a apărut, la sfârșitul anului 2008.
Adele a lansat cel de-al doilea album, numit „21”, pe 24 ianuarie 2011 în Marea Britanie și pe 22 februarie în Statele Unite ale Americii. Albumul a fost un succes din toate punctele de vedere, vânzându-se în 208.000 de copii în prima săptămână în Marea Britanie și debutând pe primul loc în topurile britanice, poziție în care s-a menținut pentru 16 săptămâni. În Marea Britanie, albumul „21”, a primit opt discuri de platină, după ce s-a vândut în peste 2.4 milioane de copii. De asemenea, acest album a debutat pe primul loc și în Bilboard 2000 în Statele Unite, având vânzări de aproximativ 352.000 de copii în prima săptămână. „21” a fost lider în topurile din 17 țări europene și Statele Unite.
Official Charts Company, a declarat că Adele este prima artistă în viață care reușește să fie pe primul loc atât în Official Singles Chart cât și în Official Album Chart simultan, de la The Beatles în 1964.
Sursa- wikipedia.org, youtube.com
Material cules și prezentat de Valentin Mateiu-Schiopu-Secția Multimedia BJV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu