Mihai Eminescu și muzica- [N. 15 Ianuarie 1850 - D. 15 Iunie 1889]- 173 ani de la naștere- Eminescu si muzica

                                           MIHAI EMINESCU

                                                    N. 15 Ianuarie 1850 - D. 15 Iunie 1889

                                                                               

           Mihai Eminescu și-a descris singur capacitățile sale muzicale într-o scrisoare către V. Micle „ Muzica întotdeauna mă predispune spre o visare creatoare. Dar compozițiile lui Chopin m-au transformat cu desăvârșire. Credeam la un moment dat că plutesc în sferele divine ale nemuririi dumnezeiești.

                                                                     

       Era beția inteligenței care subjuga sufletul, îndemnându-l să armonizeze întreaga mea ființă. Numai pianul tău, minunata perlare a degetelor albe, dădeau această realizare. Clarul de lună în noaptea aceea sfântă îmi producea satisfacții pe care nu le-am avut niciodată în blestemata mea viață. 

     Regret amarnic că n-am învățat muzica, căci din copilărie mama care avea un glas fermecător, întrecându-se cu tata care cânta ca un adevărat artist din flaut, descoperise în mine o ureche remarcabilă de muzician. Ascultând Nocturnele, m-am convins că Chopin ar fi scris poezii tot atât de geniale ca aceste compoziții. Nu poți fi mare compozitor, dacă nu posezi amândouă însușirile.” Nu ar fi putut nici El să scrie așa poezie, dacă nu cunoștea muzica universului.

          Eminescu stăpânea tehnica muzicală, dispunând de însușiri naturale surprinzătoare în arta sunetelor (auz absolut, memorie muzicală excepțională).                                                                        

       Contemporanii au afirmat că Eminescu totuși nu a încercat să-și publice culegerile de folclor, preferând să topească în propria sa creațiune literară, comoara populară notată cu migală, perseverență și har.Eminescu a fost un necunoscut muzician profesionist și un pasionat folclor-ist și critic muzical, dar mai ales, un interpret autentic al artei populare, avea un repertoriu pe care îl stima și cânta când avea dorință, posibilitățile de înregistrare a vocii au apărut doar la câțiva ani. După spusele contemporanilor, dacă existau mai devreme, am fi avut vocea celebră a poetului. Pornind de la „poezia muzicii” din sufletul lui Eminescu, vom regăsi mai ușor „muzica poeziei” sale, cu lirismul cântecului de dor și dramatismul baladei, cu ritmul jocului popular și culoarea instrumentului tradițional.

    
        Eminescu manifestă o mare admirație față de muzica clasică și mărturie e referirea la piesa „La danse macabre” în „Visul unei nopți de iarnă”, ca dovadă a cunoașterii lui Saint-Saens, la „Norma” și la „Somnambula” de Belini punând preferințele sale în seama eroului din romanul „Geniu pustiu”, alături de Pablo de Sarasate și pentru Palestrina în „Sărmanul Dionis”.

 
        Singurele compoziții cunoscute din timpul vieții poetului sunt două romanțe semnate de Iancu Filip(De ce nu-mi vii? și Pe lângă plopii fără soț...), ambele scrise în 1887, când Eminescu se afla în vizită la sora sa, în Botoșani. După moartea poetului, un număr apreciabil de autori, mulți dintre ei uitați, au scris mici piese – serenade, romanțe, valsuri – pentru voce cu acompaniament de pian sau cor. Din perspectiva actuală, registrul stilistic în care se încadrează aceste piese este cel al muzicii ușoare – servesc drept argumente formele pieselor, instrumentația minimală, lipsa de notorietate a celor mai mulți compozitori sau incapabilitatea celor cunoscuți de a-și impune compozițiile din genuri mai largi (orchestral, vocal-simfonic, operă). Reprezentativ pentru această ultimă variantă, dar și unul dintre cei mai apreciați astfel de autori rămâne Guilelem Sorban, cunoscut și astăzi pentru valsurile Mai am un singur dor, Pe lângă plopii fără soț.

 

Mai jos puteți vedea reproduceri din publicații muzicale (partituri) și coperțile unor înregistrări pe versurile lui Eminescu, așezate laolaltă într-o ordine aproximativ cronologică.

Filip Iancu- De ce nu'mi vii?                        

    Filip Iancu- Pe lângă plopii fără soț...          

                                                                                

N. Dorința

                                                                               

George Popescu-Somnoroase păsărele

                                                                                

Moartea lui Eminescu s-a produs pe data de 15 Iunie 1889.

    Corpul poetului a fost expus publicului în biserica Sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, împodobit cu cetină de brad. Un cor dirijat de muzicianul C. Bărcănescu a interpretat litania „Mai am un singur dor". După slujba ortodoxă și discursul lui Grigore Ventura, carul funebru, la care fuseseră înhămați doar doi cai, s-a îndreptat spre Universitate, unde Dimitrie Laurian rostește al doilea discurs funebru. Apoi cortegiul, la care se adaugă diverși trecători o pornește pe Calea Victoriei, Calea Rahovei și se îndreaptă spre cimitirul Șerban Vodă, denumit azi Bellu.

 

 

                                                                      

        

Sursa: wikipedia; usarb.md; Youtube[ Alex Calancea Production]

Material cules si prezentat de Valentin Mateiu-Schiopu-Sectia Multimedia BJV

Cupola Bibliotecii Județene ''Antim Ivireanul'' Vâlcea

                                      ''FACEREA LUMII''

                                   Cupola Bibliotecii Județene Antim                                          Ivireanul Vâlcea

                                   Gheorghe Dican – Argument ( Vitraliu – cupola )

                                            

                 

         Compoziția, cupola vitrată, a fost făcută cu sticlă colorată executată manual cu armătură de plumb în tehnica străveche a vitraliului.

         Concepția compozițională are la bază primele manifestări informale ale creației: aerul( duhul), focul(lumina), apa și pământul. 

                                                                    

  Partea inferioară a vitraliului se compune din 12 ovale în interiorul  cărora, într-o paleta coloristică policromă, cu o dominantă pe fiecare modul, sunt 12 compoziții cu semne grafice reprezentând diferite tipuri de scris da la origini până în prezent : alfabetul berber, alfabetul silabar, iberic de nord-vest, sumerian, demotic, etc.*

                                                            

     Semnul apei, cu linii ondulate care întrepătrund, are la bază nuanțele de albastru de la închis la deschis, cu treceri de la alb și ocru auriu.

                                                            

1.6-8 : “ Și a zis Dumnezeu : Să fie o tărie pe mijlocul apelor, să despartă ape de ape “. Și așa a fost. A făcut Dumnezeu tăria și a despărțit apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei. Și a numit-o Dumnezeu cer “ **

 Următorul registru reprezintă cerul și lumea aștrilor ( spațiul cosmic) compusă din elemente primordiale : triunghi, cerc, pătrat.

                                                             

 1.14-19 : “ Și a zis Dumnezeu : Să fie luminători pe tăria cerului, ca sa lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte și să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele și anii și să slujească drept luminători pe tăria cerului ca să lumineze pământul. Și așa a fost (…) .”

          Motivul central reprezintă motivul solar. În unele schițe prezentate se poate folosi și motivul diamantului care reprezintă înțelepciunea, transcendentul.

                                                              

“ Soarele, luna și stelele sunt cerul vizibil a cărui intensitate simbolizează infinitul divin; iar mișcarea regulată a astrelor, repetata indefinit, sugerează veșnicia. Nimic mai bine decât cerul înstelat nu reprezintă a tot puterea divină.”***

           Cele doua corpuri de iluminat se compun sub forma globului pământesc cu meridiane și paralele. În zona centrala se vor relua motivele grafice ale diferitelor tipuri de scrieri .Parte superioara a globului va simboliza motivul solar, iar partea de jos se va compune din motive vegetale. 

                                                               

    

  *Sorin Olteanu nr. 5-6 – IANUS 2002

**Florin Mihăiescu- Simbol și mit în Vechiul Testament- Ed. Arhetip 2003

***Florin Mihăiescu – Simbol și mit în Vechiul Testament – Ed. Arhetip 2003

          Suprafața vitraliului este de 142 mp și este sub formă de cupola. Unicitatea sa constă și în faptul ca ține loc de acoperiș la noul sediu al “Palatului Cărții” din Râmnicu Vâlcea.

         Vitraliul este introdus în termopan, iar cele două geamuri exterioare sunt duplex în așa fel încât se asigură efectul de termoizolare iar apa nu poate să penetreze vitraliul. Judecând după faptul că geamurile termopan au apărut la începutul anilor 80 (sec. XX) și ținând seama de faptul că din punct de vedere tehnic vitraliul nu putea fi folosit pe post de acoperiș sub forma de cupolă pâna la apariția acestei soluții tehnice, am putea spera o eventuala intrare în Cartea Recordurilor pe acest tip de rezolvare.

         Imaginea vitraliului este compusa din 168 module dispuse pe 24 de meridiane și 7 cercuri concentrice.

         Documentarea în vederea creației a început în luna iulie 2003, proiectarea și realizarea modulelor s-a efectuat în intervalul august-octombrie 2003 și s-a finalizat la jumătatea lunii martie a anului 2004.

         Au lucrat efectiv un număr de 4 persoane.

 Sursa: Gheorghe Dican- Vicepreședinte UAP România; Valentin S.M.; Arhiva B.J.V

Material întocmit de Valentin Schiopu-Mateiu-Secția Multimedia BJV

                                                               

Jimmy Page [ chitarist -Led Zeppelin ]- n. 9 Ianuarie 1944- 79 ani de la naștere

                                                                          JIMMY PAGE

                                               n. 9 Ianuarie 1944

                                                              

 

  Page este fiul lui James Patrick Page și Patricia Elizabeth Gaffikin. Tatăl său era manager de personal industrial, iar mama sa, de origine irlandeză, era secretară de doctor. În 1952, familia sa s-a mutat la Feltham și mai târziu la Miles Road, Epsom în Surrey, unde Page a avut prima întâlnire cu prima sa chitară.

                                                                      

 Și-a început cariera la Londra ca muzician de studio și a devenit unul dintre cei mai căutați chitariști de sesiune alături de Big Jim Sullivan la mijlocul anilor 1960. Inițial, a fost membru al Yardbirds din 1966 până în 1968 înainte dEl este considerat pe scară largă drept unul dintre cei mai mari și mai influenți chitariști din toate timpurile, revista Rolling Stone clasându-l pe locul trei în lista lor cu „100 de cei mai mari chitariști din toate timpurile”. De asemenea, a fost introdus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame: în 1992 ca membru al Yardbirds și în 1995 ca membru al Led Zeppelin.e a fonda Led Zeppelin la sfârșitul anului 1968.

                                                                      

Led Zeppelin, a fost o trupă de rock engleză formată în 1968 la Londra de Jimmy Page. Era format din chitaristul Jimmy Page, cântărețul Robert Plant, basist și tastaturist John Paul Jones , și bateristul John Bonham. Trupa este citată drept unul dintre progenitorii heavy metal datorită sunetului său greu, condus de chitară.

                                                                      

Grupul s-a desființat în 1980, după moartea lui Bonham din cauza asfixiei legate de alcool. De atunci s-a reunit separat pentru a cânta în 1985, 1988, 1995 și în 2007.

                                                                 

 Are o colecție impresionantă de chitare. Mai multe dintre modelele de chitare semnate aparținând Page au fost create de Gibson. Acestea includ modele bazate pe Les Paul, pe care a jucat-o în cea mai mare parte a carierei sale și pe EDS-1275 cu gât dublu. Cariera sa de chitară pe platou a fost 59 Telecaster.

                                                                      

 Page și Robert Plant au fost colegi de trupă în trupa de rock Led Zeppelin. Amândoi au făcut turnee și au înregistrat la mijlocul anilor 1990 sub titlul Page and Plant. Jimmy și Robert s-au reunit în 1994, au înregistrat un prim album de mare succes și s-au angajat într-un turneu mondial, apoi au înregistrat un al doilea album care a fost urmat de un alt turneu mondial, dar s-a desființat la sfârșitul anului 1998. S-au reunit pentru scurt timp în 2001.

                                                                     

sursa; rockCelebrities.org; IconicImages.com;ArtPhotoLimited.org;GettyImages.org

Material cules si prezentat de, Valentin Mateiu_Schiopu- Sectia Multimedia BJV

Doina Badea-n. 6 Ianuarie 1940- d. 4 martie 1977-83 ani de la naștere.

                                                                           DOINA BADEA

                                                           n. 6 Ianuarie 1940- d. 4 martie 1977

                                                                                 

   Doina Badea s-a născut pe data de 6 ianuarie 1940 la Craiova, unde a absolvit Școala Populata de Arta și a început imediat colaborarea cu Corul Filarmonicii de Stat «Oltenia», cu care a avut mai multe turnee și spectacole.Cunoscuta interpreta de muzica ușoara din România, s-a remarcat prin vocea sa deosebita, grava, puternica și cu un ambitus intens.

                                                                      

 

Debutul propriu-zis al Doinei Badea a fost în anul 1960, pe scena teatrului din Deva, unde a fost imediat adulata pentru calitățile sale vocale notabile.

In 1963, artista a fost angajata la Teatrul "Constantin Tănase" din București.

Doina Badea a avut foarte multe apariții la radio și TV și a făcut înregistrări pentru firma "Electrecord".

                                                                   

Doina Badea a avut foarte multe apariții la radio și TV și a făcut înregistrări pentru firma "Electrecord".

Cântăreața participat la turnee peste hotare iar apariția sa la Olympia  din Paris a fost unul din succesele sale de notorietate. A susținut recitaluri la Festivalul internațional  Cerbul de Aur din 1968 și 1971.

                                                                   

Cat despre premiile și distincțiile Doinei Badea, amintim premiul la Festivalul Național Mamaia 1963 pentru interpretarea melodiei  `Spre soare zburam` de George Grigoriu și un an mai târziu la același festival este premiata pentru interpretarea pieselor `Tu` de Vasile Veselovschi și `Nimeni` de Henri Mălineanu.

                                                                      

Muzicologi, prieteni și colaboratori ai interpretei o descriu ca fiind “o cântăreață absolut remarcabila”, care a marcat muzica ușoară românească.

Sursa ; bestmusic.ro;cinemagia.com;youtube.org

Material cules de Valentin Schiopu-Mateiu-Sectia Multimedia BJV

Secția Multimedia BJV- Un fenomen muzical numit ''THE BEATLES''.

 

THE BEATLES 

 

       Muzica rock s-a născut în anii ‘50 al secolului XX în SUA prin combinarea mai multor genuri muzicale: blues, muzică gospel, muzică country, muzică western. Evidențiindu-se ca gen muzical independent în anul 1945 fiind denumit până în anul 1964 ca rock`n roll. După 1964 s-a denumit pur și simplu rock. Modificarea terminologică indică continuitatea dar și o ruptură față de perioada precedentă. Rock-ul nu mai era doar pentru dans. Mișcarea rock după anul 1964 este influnțață de grupul britanic Beatles. 
                           

                                                                                

 

    Alcătuit în jurul nucleului format de Lennon și McCartney, care au cântat prima dată împreună la Liverpool în 1957, grupul s-a dezvoltat dintr-o pasiune comună pentru rock-and-rollul american. La fel ca toate personalităţile de la începutul rock-and-rollului, Lennon, chitarist și vocalist, și McCartney, basist și vocalist, erau în mare măsură muzicieni autodidacți. Compozitori precoce, au strâns în jurul lor diverși instrumentiști pe care îi schimbau permanent;la sfârșitul lui 1957 grupului i s-a alăturat Harrison, chitarist, apoi, în 1960, timp de câteva luni, Sutcliffe, un tânăr pictor promițător, care a adus în trupă un simț al stilului boem.

      După ce au cântat o perioadă skiffle, un stil vesel de muzică folk, agreat în Marea Britanie la sfârşitul anilor 1950, și după ce au schimbat numele formației de mai multe ori (the Quarrymen, the Silver Beetles și, în sfârșit, the Beatles), trupei i s-a alăturat şi un baterist, Best, și a intrat pe scena mică, dar explozivă a „muzicii beat”, întâi în Liverpool, apoi, în timpul unor vizite lungi între 1960 și 1962, în Hamburg – alt port la mare plin de marinari însetați de rock-and-roll ca fundal pentru paharele de whiskey şi aventurile cu femei.

      În toamna lui 1961, Brian Epstein, managerul unui magazin de discuri din Liverpool, a văzut trupa și s-a îndrăgostit instantaneu de muzica ei. Convins de potențialul lor comercial, Epstein a devenit impresarul lor și a început să bombardeze companiile muzicale britanice importante cu scrisori și casete cu înregistrări ale trupei, obținând, în final, un contract cu Parlophone, o filială a casei de discuri gigant EMI. Cel care s-a ocupat de cariera lor la Parlophone a fost George Martin, un muzician cu o instruire clasică;el și-a pus amprenta încă de la început asupra formației, întâi sugerând ca trupa să angajeze un baterist mai cizelat (l-au ales pe Starr), apoi rearanjând a doua piesă pe care o înregistraseră (și primul hit britanic),  Please Please Me, pe care a transformat-o dintr-o melodie lentă într-una veselă și ritmată.

 

THE BEATLES-ABBEY ROAD

 

     Pe parcursul iernii și în primăvara lui 1963, The Beatles și-au continuat ascensiunea către faimă în Anglia, producând înregistrări energice ale unor melodii originale și cântând în același timp rock-and-roll american clasic la diverse emisiuni de radio ale BBC. În aceste luni, fascinația pentru formație – la început doar din partea tinerilor fani britanici ai muzicii pop – a depășit limitele normale de gusturi, clasă și vârstă, iar discurile și concertele lor s-au transformat în subiecte de comentariu public pe o scară foarte largă.

      

În toamna acelui an, când au avut câteva apariții mult-amânate la televiziunea britanică, frenezia populară i-a determinat pe ziariștii britanici să găsească un nou termen pentru a defini fenomenul:Beatlemania. La începutul lui 1964, după apariții la fel de tumultuoase la televiziunea americană, același fenomen a erupt în Statele Unite, provocând așa-zisa invazie a imitatorilor britanici ai trupei Beatles din Marea Britanie.

      Beatlemania era ceva nou. Muzicienii din secolul XIX au stârnit, cu siguranță, frenezie – un exemplu fiind Franz Liszt – însă înainte ca mass-media moderne să creeze posibilitatea unei frenezii colective. Mai târziu, idoli pop precum Michael Jackson la jumătatea anilor 1980 și Garth Brooks în anii 1990 au vândut un număr aproape egal de discuri fără să dea naștere unui fenomen care să se apropie măcar de isteria provocată de The Beatles. În vara lui 1964, când au apărut în A Hard Day’s Night, un film despre fenomenul Beatlemania, efectul produs de trupă a fost evident în toată lumea, când nenumărați tineri imitau părul lung, umorul și atitudinea zvăpăiată, caracteristice membrilor trupei.

    

 THE BEATLES- Paperback Writer

     Zarva generală a avut rolul unui impuls, convingându-i pe Lennon și McCartney de talentul lor de compozitori și dând naștere unei efuziuni a experimentului creativ, fără precedent în istoria muzicii rock, care până atunci fusese privită în general (și cu o oarecare justificare) ca un gen dedicat prin excelență adolescenților. Între 1965 și 1967 muzica trupei s-a schimbat rapid și a evoluat, devenind mai subtilă, mai sofisticată și mai diversă. Repertoriul lor din acei ani varia de la balada pop Yesterday și acordurile enigmatice de folk ale melodiei Norwegian Wood (ambele lansate în 1965) până la melodia hard rock halucinantă Tomorrow Never Knows (1966), cu versurile inspirate din ghidul lui Timothy Leaty, Experiența psihedelică (The Psychedelic Experience, 1964).

     De asemenea, includea și fundalul sonor carnavalesc Being for the Benefit of Mr. Kite! (1967), în care apăreau și versuri care redau fluxul conştiinței, scrise de Lennon, și un aranjament inventiv (al lui George Martin) construit în jurul unor fragmente unite aleatoriu de sunete de orgă înregistrate – un tur de forță al prestidigitației tehnologice, tipică pentru lucrul în studio al unei trupe din vremurile noastre.

     În 1966, The Beatles și-au anunțat intenția de a renunța la concerte pentru a se concentra asupra exploatării resurselor oferite de studioul de înregistrări. Un an mai târziu, în iunie 1967, această perioadă de reînnoire creativă urmărită atent a atins punctul culminant odată cu lansarea Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band, un album care, după cum arată modul în care a fost primit de tinerii din lume, reprezintă dovada indiscutabilă a geniului trupei și, în același timp, a unei promisiuni utopice a acelei epoci.

 

 

      Mai mult decât o trupă de muzicieni, The Beatles au ajuns să întruchipeze în mintea a milioane de tineri ascultători bucuria unei noi contraculturi a hedonismului și experimentului neinhibat – prin muzică și printr-un stil nou de viață. (În acei ani, diverși membri ai trupei încercau droguri halucinogene precum LSD și exerciții spirituale exotice precum meditația transcendentală, o tehnică pe care o învățaseră de la yoghinul Maharishi Mahesh, un guru recunoscut din India).

                                                                     


                                    The Beatles
                                    Song: Mr. Postman
                                   




Sursa: Wikipedia; Internet, Youtube

Material cules și prezentat de Valentin Mateiu-Schiopu-Sectia Multimedia BJV