John McLaughlin, sau Mahavishnu John este un chitarist de jazz, jazz-fusion și jazz-rock englez. Discipol al lui Miles Davis a excelat în mai multe stiluri, începând cu Jazz clasic, fusion, Jazz-rock, muzică clasică indiană, flamenco.
McLaughlin și-a început cariera jucând blues și rock la Londra la începutul anilor 1960 și a continuat să cânte jazz gratuit cu personalități britanice importante înainte de a se muta în Statele Unite în 1969.
A lucrat împreună cu Georgie Fame și Blue
Flames, Alexis Korner, Graham Band Organization și Trinity, precum și
grupul de interpreți la orga - Brian Auger. Imediat după asta pleacă în
Germania unde canta alături de trupa Gunter Hampel.
În 1970, McLaughlin a părăsit Chinmoy, a abandonat numele
Mahavishnu și a început să cânte la chitară acustică în trio-ul său
Shakti, alături de violonistul indian L. Shankar și tabla- jucătorul Zakir Hussain. Noua sa chitară avea două diafragme, una cu corzi ridicate traversând cealaltă. Improvizația lui McLaughlin - cu fraze din blues, rock (în special Jimi Hendrix ), flamenco, jazz și muzică indiană - se încadrează ușor într-o varietate de muzică de fuziune.
După o scurta colaborare cu Carlos Santana pe "Love Devotion Surrender" în 1972, (Santana fiind un alt adept al lui Guru Shri Chinmoy Ghose),
John McLaughlin decide ca e timpul sa colaboreze cu muzicieni indieni:
violonistul L. Shankar, percuționistul Zakir Hussain și Raghavan. Astfel
se naște în 1975 grupul Shakti, care concertează în întreaga lume până în 1977.
1978. Împreună cu L. Shankar, McLaughlin continua în trupa nou formata, One Truth Band, trupă cu o viață extrem de scurta.
Urmează o perioada în care John McLaughlin își intra pe deplin în drepturi, compunând albumul "Electric Guitarist".
1996 deschide pentru McLaughlin un nou capitol - albumul "The Promise",
pe care are colaborări importante cu nume sonore mondiale: Jeff Beck,
David Sanborn, Sting, Miles Davis, Al Di Meola și Paco de Lucia.
2006 a fost anul în care McLaughlin revine obsedant asupra celor mai
bune momente Mahavishnu Orchestra. Astfel, experimente ce includ
sonorități de jazz, rock și chiar muzica indiana sunt din nou abordate
pe albumul "Industrial Zen", o sinteza a 30 de ani de experimente
muzicale combinate cu geniul creator și interpretativ al lui John
McLaughlin.
Sursa; wikipedia; best music.ro;abstract logicx;alamy;twiterș youtube . com
Material cules și prezentat de Valentin_Mateiu_Schiopu-Sectia Multimedia BJV
Mihai Constantinescu a fost unul dintre cei mai cunoscuți interpreți și
compozitori de muzică ușoară tradițională românească, fiind autor a zeci
de șlagăre care au rămas în memoria mai multor generații.
A fost un cântăreț[român de muzică ușoară. A absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport din București în anul 1973. În anul 1972,
termină Școala Populară de Artă, clasa Florica Orăscu. Mihai
Constantinescu face parte din corul de copii al Radiodifuziunii, iar în
anul 1974 intră în grupul Mondial.
Mihai Constantinescu face parte din trio-ul lansat de Titus Munteanu din care mai fac parte Olimpia Panciu și Marius Țeicu.
În anul 1999 editează în format single «Iubiți și câinii vagabonzi»
În anul 2003, unul din albumele de pe dublul CD al Anastasiei Lazariuc cuprinde piese scrise de Mihai Constantinescu.
A efectuat turnee în toate țările ex-socialiste, în Germania, în SUA și în câteva state din vestul Europei.
În 2002,
luna mai, primește Diploma de Onoare în cadrul Galei Muzicii Ușoare «O
zi printre stele» din partea Ministerului Culturii și Cultelor.
În 2002, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din
România îi editează un caiet de cântece selectate din șlagărele lansate
în trei decenii.
S-a stins din viață pe 29 Octombrie2019, la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală. cauza decesului a fost un stop cardio-respirator, al treilea suferit în decursul celor aproape șase luni de când era internat la Terapie Intensivă.
s-a stins din viaţă pe
29 octombrie, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Decesul
artistului a fost declarat în jurul orei 19.00, în urma unui stop
cardio-respirator, al treilea suferit în decursul celor aproape şase
luni de când era internat la Terapie Intensivă
A fost o cântăreață originară din Republica Capului Verde , recunoscută pentru vocea sa gravă, specifică contraltelor Évora a început să cânte în 1957, însă și-a făcut debutul discografic de-abia în anul 1988 prin intermediul discului La Diva Aux Pieds Nus.
Cesária Évora, sau Cize cu o alintau prietenii, pentru prieteni s-a impus în
peisajul muzical prin ”morna” un blues specific Insulelor Capului Verde
asemănător fado-ului portughez, cântat în creolo-portugheză. Cântăreața
amesteca melodiile sale sentimentale pline de dor și tristețe cu sunete
acustice de chitară, cavaquinho, vioară, acordeon și clarinet, vorbind despre
istoria țării sale, a comerțului cu sclavi și a altor probleme sociale.
Vocea cântăreței ce poseda o melancolie fină dublată de un
dram de răgușeală sublinia emoțiile sale prin accentuarea unui cuvânt sau a
unei expresii. Chiar și publicul care nu îi înțelegea limba era subjugat de
emoțiile care se desprindeau din interpretările sale. În 2007, artista a fost
decorată, la Paris, cu titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă
distincție civilă a Franței, amintește pagina oficială de Facebook a artistei.
Cesária
Évora a concertat în România, la București, pe 15 mai 2003, pe 29 iunie 2004,
16 octombrie 2006, 2 octombrie 2009 şi 19 octombrie 2010. Cu prilejul ultimului
concert susținut în România, cântăreței i-a fost oferit titlul de Ambasador
Onorific al Capitalei, împreună cu o carte „Bucharest, my love” și un buchet
mare de flori.
Cesária Évora a câștigat Premiul francez dedicat muzicii
internaţionale ”Victoire de la Musique” în 2000, pentru albumul ”Café
Atlantico”, și în 2004, pentru albumul ”Voz d’Amor”. De asemenea a fost
nominalizată la acelaşi premiu în 2002 pentru albumul ”Săo Vicente di Longe”,
în 2007 pentru albumul ”Rogamar” şi în 2010 ”Nha Sentimento”. agnostică cu
afecțiuni cardiace în 2005, Cesária Évora a suferit un infarct în 2008 şi a
fost supusă mai multor intervenții chirurgicale, ultima, o operație pe cord
deschis fiind realizată în mai 2011. În septembrie 2011, pe fondul unei
slăbiciuni pronunțate și-a anunțat retragerea din lumea muzicii.
Diva s-a
stins la 17 decembrie 2011, la vârsta de 70 de ani, la Sao Vicente.
César Franck- n. 10 Dembrie. 1822- d. 8 Noiembrie 1920, este cel care a adus simfonia într-o ipostază realmente inedită,
utilizând principiul ciclic. Acesta se referă la o problemă de
arhitectură muzicală și se referă la un motiv sau la o temă care leagă
organic părțile lucrării, fiind un element generator al temelor din
celelalte părți.
César Franck are reușite deosebite și în variațiunile
simfonice pentru pian și orchestră, o sinteză între sonată, variațiune
și concert instrumental. Totodată, muzicianul scrie și poeme simfonice
și propune o inovație frapantă, prin adăugarea corului (în poemul
simfonic cu cor „Psyche”), al cărui rol este de comentator, aidoma celui
dintr-o tragedie greacă.
Sursa wikipedia
Material cules de Valentin Mateiu-Schiopu-Sectia Multimedia BJV
Franz Liszt sau Liszt Ferenc (n. 22 octombrie 1811, Raiding, în lb.
maghiară Doborján, Imperiul Austriac, astăzi Burgenland, Austria – d. 31
iulie 1886, Bayreuth, Bavaria), compozitor maghiar și unul dintre cei
mai renumiți pianiști ai tuturor timpurilor.
Pe durata șederii sale la București, Franz Liszt a locuit la
palatul prințului Mihail Ghica, tatăl scriitoarei Dora D’Istria. În
acest oraș va susține pianistul nu mai puțin de trei reprezentații,
primele două, la 22 și 30 decembrie, la sala „Momolo”, ultimul concert
fiind susținut, la 1 ianuarie 1847, la invitația domnitorului Gheorghe
Bibescu, în saloanele palatului domnesc. Repertoriul a fost același
pentru toate cele trei concerte:fantezii din opere, o mazurcă de Chopin, Invitație la valsde Karl Maria von Weber și melodii populare ungurești, culese și prelucrate de el. Succesul a fost incontestabil. Redăm în acest sens
câteva rânduri dintr-un articol al lui Cezar Bolliac, publicat în
„Curierul Românesc”, despre primul concert al lui Liszt la București:„Trei
sute de persoane din societatea înaltă au primit artistul în aplauze și
fizionomia-i inspirată s-a animat în cercul adoratorilor... de la cel
dintâi debut – ar fi zis cineva că sufletul cel mare al artistului s-a
vărsat în toată sala și inimile auditorilor au devenit clavirul, în care
vibrau, ca prin electrism, sunetele clavirului ce se încorporase cu
artistul”.
S-a născut la data de 17 noiembrie 1942.De origine italiană, Scorsese este de asemenea și cetățean italian.Este regizor, scriitor,
producător și istoric de filme de naționalitate americană, ce a câștigat
un premiu al Academiei de Film. Marty, după cum îi spun prietenii, este
fondatorul al World Cinema Foundation și cel ce a primit un premiu AFI
ca Life Achievement Award pentru contribuțiile sale aduse în domeniul
cinematografiei, câștigând și alte premii, de la Globul de Aur și premii
BAFTA până la Directors Guild of america. Scorsese este președintele
Fundației de Film, o organizație non-profit dedicată arhivării filmelor și îngrijirea acestora.
Scorsese este considerat de cunoscători unul dintre cei mai
semnificativi și puternici regizori de film ai erei sale, creând filme
precum Taxi
Driver, Raging Bull și Goodfellas; în toate, colaborând cu actorul
Robert de Niro. A primit o diplomă în regizarea filmelor de la Școala
de Arte a orașului New York în anul 1969.
S-a născut în New York. Tatăl său, Luciano Charles Scorsese (1913 -
1993) şi mama sa Catherine Scorsese (1912 - 1997) au muncit din greu
pentru a-și crește copilul. Când era tânăr, tatăl său îl ducea deseori
la cinematografe unde putea să vizioneze filme. la acest stadiu în viața
lui a început să realizeze și să își dezvolte pasiunea pe care o avea
pentru cinematografie. La acea vârstă era atras în mod special de
filmele neo-realiste.
Dorința sa inițială de a deveni preot a fost depășită de dorința de a crea filme.
De curând, cunoscutul regizor a afirmat că:Cinema-ul riscă să devină ''marginalizat şi devalorizat'' în
timpul pandemiei de coronavirus, a atras atenția regizorul american
Martin Scorsese în timpul unei prezentări virtuale în cadrul
Festivalului Internațional de Film de la Toronto, relatează joi AFP
citată de Agerpres.
S-a născut la Hanovra într-o familie de comercianți evrei.
Lucrează în Germania la un atelier de imprimeuri textile. Emigrează în "Țara Tuturor Posibilitaților" cu un prieten, stabilindu-se în Philadelphia, Pennsylvania.
Aici pasiunea lui pentru știință și noile descoperiri tehnice ale
epocii, l-au făcut să frecventeze numeroase biblioteci, printre care și Cooper Institute. Scopul lui a fost să acumuleze cât mai multe cunoștințe de electricitate și acustică.
La expoziția aniversară a centenarului revoluției americane pentru independență (1876) din Philadelphia, descoperă expusă invenția lui Alexander Graham Bell, telefonul.
În acel moment al timpului, invenția lui Bell de transmitere a
sunetului la distanță prin fir metalic, se lovea de inconvenientul că
inteligibilitatea sunetului nu era clară. Berliner, decide să
îmbunătățească acest aspect și după o muncă asiduă și cercetări de
laborator, a reușit ca la4 iulie 1877, să breveteze un dispozitiv de captare a sunetului, care a fost numit microfon. Este vorba de cunoscutul microfon cu cărbune, care se mai folosește și astăzi în telefonia fixă.
La 8 noiembrie 1887, Emile Berliner, a brevetat un sistem de succes pentru înregistrarea sunetului. Berliner a
fost primul inventator care a oprit înregistrarea pe cilindri și a
început înregistrarea pe discuri sau înregistrări plate.
Primele înregistrări au fost făcute din sticlă. Acestea au fost apoi
realizate folosind zinc și în cele din urmă de plastic. O canelură
spirală cu informații de sunet a fost gravată în înregistrarea plat.
Pentru a reda sunete și muzică, înregistrarea a fost rotită pe gramofon.
"Brațul" gramofonului dispunea un ac care citea canelurile din
înregistrare prin vibrații și transmitea informațiile către difuzorul
gramofon.
Discurile lui Berliner (înregistrări) au fost primele înregistrări
sonore care ar putea fi produse în masă prin crearea de înregistrări de
bază din care au fost făcute mucegaiuri.
Berliner a înființat compania "The Gramophone Company" pentru a-și
fabrica în mod obișnuit discurile audio (înregistrări), precum și
gramofonul care le-a interpretat. Pentru a-și promova sistemul de
gramofon, Berliner a făcut câteva lucruri. În primul rând, a convins
artiștii populari să-și înregistreze muzica utilizând sistemul său.
Berliner a vândut mai târziu drepturile de licențiere pentru brevetul
său pentru gramofonul și metoda de a face înregistrări pentru compania
Victor Talking Machine (RCA), care ulterior a făcut gramofonul un produs
de succes în Statele Unite. Între timp, Berliner a continuat să facă
afaceri în alte țări. A fondat compania Berliner Gram-o-phone în Canada,
Deutsche Grammophon din Germania și compania britanică Gramophone Co.,
Ltd.
Moștenirea lui Berliner mai trăiește în marca sa, care descrie o imagine
a unui câine care ascultă vocea maestrului său fiind jucată de la un
gramofon. Numele câinelui era Nipper.
Gramofonul, este brevetul care l-a făcut celebru pe germanul emigrant în America. Prezentarea brevetului a fost făcută la Franklin Institute din Philadelphia, orașul unde își brevetase și prima sa invenție, microfonul, în anul 1888.
În anul 1929, a fost laureat al Medaliei Franklin pentru contribuția sa în domeniul înregistrării și redării sunetului.
Muzica rock s-a
născut în anii ‘50 al secolului XX în SUA prin combinarea mai
multor genuri muzicale: blues, muzică gospel, muzică country,
muzică western. Evidențiindu-se ca gen muzical independent în anul
1945 fiind denumit până în anul 1964 ca rock`n roll. După 1964
s-a denumit pur și simplu rock.
Modificarea terminologică indică
continuitatea dar și o ruptură față de perioada precedentă.
Rock-ul nu mai era doar pentru dans. Mișcarea rock după anul 1964
este influnțată de grupul britanic Beatles.
Alcătuit în jurul nucleului format de Lennon și McCartney,
care au cântat prima dată împreună la Liverpool în 1957, grupul
s-a dezvoltat dintr-o pasiune comună pentru rock-and-rollul
american. La fel ca toate personalitățile de la începutul
rock-and-rollului, Lennon, chitarist și vocalist, și McCartney,
basist și vocalist, erau în mare măsură muzicieni autodidacți.
] Compozitori precoce, au strâns în jurul lor diverși instrumentiști
pe care îi schimbau permanent;la sfârșitul lui 1957 grupului i s-a
alăturat Harrison, chitarist, apoi, în 1960, timp de câteva luni,
Sutcliffe, un tânăr pictor promiţător, care a adus în trupă un
simț al stilului boem.
Mai mult decât o trupă de muzicieni, The Beatles au ajuns să
întruchipeze în mintea a milioane de tineri ascultători bucuria
unei noi contraculturi a hedonismului și experimentului neinhibat –
prin muzică și printr-un stil nou de viață. (În acei ani,
diverși membri ai trupei încercau droguri halucinogene precum LSD și exerciții spirituale exotice precum meditația transcendentală,
o tehnică pe care o învățaseră de la yoghinul Maharishi Mahesh,
un guru recunoscut din India).